Abia ce s-a domolit isteria provocării Ice Bucket și deja un fenomen asemănător începe să-i ia locul pe internet. De data asta, oamenii nu-și mai toarnă apă în cap. Acum e la modă să stai în pat și să te pozezi imediat după ce te-ai trezit dimineața. N-o fi vreun act foarte inteligent, dar știți bine că nu întotdeauna lucrurile deștepte se împrăștie cel mai ușor pe internet...
La începutul acestui an, o campanie asemănătoare, denumită No Make-Up Selfie, a strâns milioane de lire sterline, în Marea Britanie, în favoarea cercetării din domeniul tratării cancerului, notează ziarul Daily Mail.
O idee interesantă nu este de ajuns pentru a atrage succesul unei campanii. E nevoie, la început, de niște vedete care să se asocieze cu evenimentul respectiv. Naomi Campbell a dat startul, postând un selfie realizat în timp ce stă în pat. Fotomodelul britanic a avut însă grijă să se aranjeze bine și să-și finiseze machiajul.
În schimb, modelul Daisy Lowe apare fără machiaj într-o poză fără prea multă regie, cu o figură care denotă că abia s-a trezit din somn.
Posteaza comentariu