Anul trecut, actriţa a dezvăluit că era prea tânără la momentul căsătoriei cu actorul Tom Cruise. Kidman, care avea 23 de ani când s-a căsătorit cu Tom Cruise, a declarat pentru revista "Red" că, privind în urmă, nu-i vine să creadă că s-a căsătorit atât de devreme şi că a avut doi copii (prin adopţie, n.red.) până la vârsta de 27 de ani.
"Eram atât de tânără când m-am căsătorit. Privind înapoi, sunt ceva de genu': «Ce?». Adică, te uiţi la Taylor Swift şi...câţi ani are, 26? Eu aveam deja doi copii până să împlinesc 27 de ani şi eram căsătorită de patru ani", a declarat actriţa pentru publicaţia britanică "Red", adăugând: "Dar asta îmi doream".
Kidman şi Cruise au fost căsătoriţi timp de peste un deceniu, din 1990 până în 2001.
Actriţa este în prezent căsătorită cu Keith Urban, cântăreţ de muzică country, iar cuplul a sărbătorit în 2016 aniversarea a zece ani de căsătorie. "Am trecut prin multe în aceşti zece ani. Dar, împreună, suntem mai puternici ca niciodată. Şi nu spun asta într-un mod lăudăros, ci cu uimire. Uimire absolută", a declarat ea.
"Când eşti mai în vârstă, după ce treci prin anumite experienţe şi greşeli, tot eşti entuziasmat, chiar şi la a doua căsnicie, dar îţi doreşti ca ea să dureze. Noi întotdeuna luam în considerare cuplul ca întreg. Ne întrebăm: "Chestia asta e buna pentru «noi»? – o propoziţie simplă, dar care funcţioneză", a mai spus actriţa.
Nicole Kidman (născută pe 20 iunie 1967) a devenit cunoscută în 1995, cu filmul "Pe viaţă şi pe moarte", în regia lui Gus Van Sant. A câştigat aprecierea criticilor pentru rolul Isabelei Archer din filmul "Portretul unei doamne" (1996), o adaptare a romanului lui Henry James.
Kidman a jucat în filme cu buget mare, precum "Pacificatorul" (1997), alături de George Clooney şi Marcel Iureş, dar şi în comedii romantice, precum "Ce vrăji au mai făcut fetele" (1998), alături de Sandra Bullock, şi în filme de autor, precum "Dogville" de Lars Von Trier, notează Mediafax.
În 1999, vedeta a jucat în "Cu ochii larg închişi", în regia lui Stanley Kubrick, iar în 2001, a interpretat rolul curtezanei din musicalul "Moulin Rouge!", care i-a adus Globul de Aur şi o nominalizare la premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă. Actriţa australiană a câştigat Globul de Aur, premiul BAFTA şi premiul Oscar pentru rolul din filmul "Orele" (2002).
Foto: Hepta, Daily Mail
Posteaza comentariu