Nicolas Cage a divorțat de 4 ori, dar nu a renunțat să își caute marea iubire: „Am ales bine de data asta”

La fel ca mulți dintre noi, Nicolas Cage a avut propriile suișuri și coborâșuri în viața sa sentimentală.

Și deși nu a fost suficient de norocos să-și găsească aleasa din prima, nu a cedat și a continuat să încerce. Acum se află la a cincea căsătorie și crede că în sfârșit ar putea fi cea cu un final fericit.

Poate te interesează și: Povestea de dragoste dintre Michelle Pfeiffer și David Kelly. Au avut un copil la două luni după ce s-au cunoscut


Sunt de admirat oamenii ca el care au curajul și puterea de a încerca din nou și de a nu-și pierde speranța, chiar dacă au eșuat de mai multe ori înainte.

Iată povestea celor 5 căsnicii ale lui Nicolas Cage


Patricia Arquette și Nicolas Cage

În prima sa căsătorie, Nicolas Cage a dovedit că poate fi un romantic incurabil


Nicolas Cage și-a întâlnit prima soție, Patricia Arquette, într-un restaurant în 1987, unde a cerut-o imediat în căsătorie.

Arquette, în vârstă de 19 ani, i-a refuzat cererea, dar Cage nu a acceptat un nu ca răspuns și a rugat-o să scrie o listă cu lucruri pe care să le ducă la bun sfârșit și apoi să se căsătorească cu ea.

Ca într-un basm!

Arquette a scris lucruri pe care le credea greu de făcut, cum ar fi obținerea autografului lui J.D. Salinger, furtul unei statui a lui Bob’s Big Boy, obținerea unei orhidee neagre și alte lucruri de acest gen.

Chiar dacă lui Arquette căutarea i se părea imposibilă, ea a început să primească toate lucrurile pe care le-a cerut, unul câte unul. Chiar dacă Cage a reușit să scoată toate lucrurile de pe lista actriței, ea a refuzat totuși să se căsătorească cu el, dar măcar a obținut o primă întâlnire cu ea.

Au început să se întâlnească pentru o vreme, dar în cele din urmă s-au despărțit pentru că era prea devreme și prea repede pentru Arquette.

Ani mai târziu, în 1995, l-a sunat pe Nicolas Cage și i-a spus că în sfârșit este gata să se căsătorească. Cu toate acestea, căsătoria lor nu a durat mult și divorțul lor a fost finalizat în 2001.

Lisa Marie Presley și Nicolas Cage

A doua căsătorie a lui Cage a durat doar 107 zile


La o petrecere din 2000, Nicolas Cage a cunoscut-o pe fiica lui Elvis Presley, Lisa Marie Presley. El a fost uluit de ochii ei frumoși și plini de suflet și s-a îndrăgostit instantaneu de ea.

Relația lor nu a fost perfectă.

s-au despărțit și s-ai împăcat de nenumărate ori și, într-un final, au reușit cumva să se căsătorească.

Presley și Cage s-au căsătorit în august 2002, dar au divorțat trei luni mai târziu. Divorțul a fost finalizat în mai 2004.

Alice Kim și Nicolas Cage

Al treilea divorț a fost un șoc pentru el


La vârsta de 40 de ani, Nicolas Cage s-a căsătorit cu Alice Kim, în vârstă de 19 ani, la doar 2 luni după ce s-au cunoscut.

Soacra lui nu a fost inițiat de acord cu căsnicia lor, deoarece Kim era cu 21 de ani mai tânără decât el, dar Cage a cucerit-o în cele din urmă. La un an după ce s-au căsătorit, Kim și Cage au avut un fiu, Kal-El.

Căsnicia de 12 ani a lui Cage și Kim a luat sfârșit din senin, iar la vârsta de 54 de ani, Nicolas Cage era din nou singur. Cu toate acestea, el și Kim au rămas prieteni, ea participând chiar la a cincea nuntă a sa.

A patra căsătorie a lui Cage a fost cea mai scurtă


Cage și make-up artistul Erika Koike s-au întâlnit cu un an înainte de a se căsători în 2019 în Las Vegas. Cage și-a dat seama că a făcut o greșeală și, la doar 4 zile mai târziu, a depus o cerere de anulare.

Din cauza duratei scurte a relației lor, nici aparițiile împreună nu au fost prea dese, neexistând astfel prea multe fotografii împreună.

Riko Shibata și Nicolas Cage

 

Chiar și după 4 căsnicii eșuate, Nicolas Cage nu și-a pierdut speranța și s-a căsătorit pentru a cincea oară


Nicolas Cage și soția sa, Riko Shibata, care este cu 31 de ani mai mică decât el, s-au cunoscut prin prieteni comuni în Japonia, în timp ce Cage filma Prisoner of the Ghostland.

Cele 4 căsătorii anterioare ale lui Cage care s-au încheiat cu un divorț nu l-au împiedicat să dea din nou o șansă căsătoriei.

Actorul i-a cerut mâna Shibatei prin FaceTime în timp ce ea se afla în Japonia. Ea a spus DA și s-au căsătorit în timpul unei ceremonii intime în februarie 2021.

Într-un interviu, Cage a dezvăluit că este fericit și că soția sa, Shibata, a fost unul dintre lucrurile lui preferate din lume.
"Știu că cinci înseamnă mult, dar cred că am ales bine de data asta."

Foto: hepta
Sursă: brightside
26 Octombrie 2022
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod