Nesiguranța unui bărbat frumos și puternic: Brad Pitt se teme că e prea bătrân

Deși a fost desemnat de două ori cel mai frumos bărbat în viață și are o avere estimată la 260 de milioane de dolari, Brad Pitt se teme că e „un dinozaur“.

Este unul dintre cei mai frumoși bărbați de la Hollywood, dar viața lui Brad Pitt nu-i lipsită de îndoieli. Votat de două ori cel mai sexy bărbat din lume, starul în vârstă de 55 de ani mărturisește că se luptă și el cu nesiguranța.

Într-un interviu pentru The Sunday Times acordat împreună cu Leonardo DiCaprio, Brad Pitt a spus că e vorba de o luptă constantă. "E o bătălie continuă. Câștigi înțelepciune pe măsură ce îmbătrânești, așa că îndoielile de sine sunt mai puține, din fericire. Dar e o bătălie universală între a te lupta cu tine însuți și a-ți găsi liniștea", a spus actorul.

La 55 de ani, Pitt se teme că a ajuns "un dinozaur" în era ascensiunii platformei Netflix.

Dar e curios să vadă cum va evolua duelul dintre conținutul streaming și cinematograful tradițional, declarându-se deschis pentru schimbare: "E o grămadă de conținut streaming acum și experiența de cinema este reinventată și reaprinsă... ei bine, nu știu. Poate că noi suntem niște dinozauri, dar să ne uităm la anii '90, când noi am lovit un zid cu filmele lui Stallone și Schwarzenegger, iar apoi a venit puștiul ăsta, Tarantino, și dintr-o dată cinematograful independent este oprit și funcțional. Este un flux constant. Nu ratez nimic. Sunt deschis la schimbare."

Actorii Brad Pitt şi Leonardo DiCaprio au vorbit pentru suplimentul ziarului The Times despre impactul pe care l-au avut, după părerea lor, crimele comise de "familia" Manson, relatate în noul lor film "Once Upon a Time in Hollywood".
În opinia lor, crimele comise de Charles Manson şi cazul Weinstein au marcat finalul unei ere la Hollywood. Leonardo DiCaprio a explicat: "Când părinţii mei vorbesc despre asta, ei evocă sfârşitul unei revoluţii idealizate. Părinţii mei au fost întotdeauna hippie, dar acesta a fost sfârşitul unui vis."

"Oamenii au început să-şi închidă uşile cu cheia", a adăugat Brad Pitt, care avea 5 ani când a avut loc asasinatul actriţei Sharon Tate, în vara lui 1969. "Ieşeam dintr-un deceniu tumultuos, marcat de crime şi mişcări pentru libertatea sexuală şi drepturile civile, exista speranţă.
Dar când s-a întâmplat, ne-am dat seama că şi albii bogaţi şi celebri erau în pericol. Nimeni nu era în siguranţă"
, a continuat starul.

Brad Pitt a făcut chiar o paralelă între crimele din 1969 şi scandalul Weinstein. "Pot să spun asta sau este de prost gust?", a întrebat el înainte de a adăuga faptul că face referire "la pierderea inocenţei într-o lume care a fost protejată şi glorificată". "Ca şi asasinatele lui Manson, cred că a existat un recalibraj. Dar, de data aceasta, în sensul bun", a explicat actorul, evocând căderea fostului magnat al cinematografiei americane, Harvey Weinstein, acuzat de abuzuri sexuale de zeci de femei şi care a dat naştere în special mişcării #MeToo.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod