Natalie Imbruglia s-a născut la 4 februarie 1975, în Australia şi a devenit cetăţean englez în 2013. La 15 ani, a fost admisă la școala de talente "Mc Donalds Performing Arts College" din Sydney. La 16 ani, a făcut reclamă pentru un producător japonez de gumă de mestecat, apoi a primit un rol în telenovela australiană "Neighbours" care a făcut-o faimoasă și în Marea Britanie.
Doi ani mai târziu, Natalia Imbruglia a plecat la Londra, unde nu a găsit de lucru, petrecându-și timpul în cluburile orașului.
Imbruglia a vândut peste un milion de LP-uri în SUA și peste 6 milioane în întreaga lume, a fost numărul 1 mondial, a rămas 23 de săptămâni în Top 40 UK, a câștigat titlurile de "cel mai bun debutant" la premiile VH1 și "cel mai bun cântec" la premiile MTV.
În 2001, a înregistrat albumul "White Lilies Island", care s-a bucurat de mare succes, mai ales datorită single-lor "That Day" și "Wrong Impression".
În 2002, a jucat în filmul "Johnny English", alături de celebrul actor Rowan Atkinson. A mai avut roluri în peliculele "Closed for Winter" (2009), "Underdogs" (2013) și "Among Ravens" (2014).
Printre albumele sale se mai numără "Counting Down the Days" (2005) și "Come to Life" (2009), cu single-uri de succes precum "Wishing I Was There", "Smoke", "Beauty on the Fire", "Shiver", "Glorious", "Want".
Natalie Imbruglia a concertat şi în România de trei ori.
Foto: Hepta
Posteaza comentariu