Așadar, după ce a susținut recent examenul de Bacalaureat și l-a promovat cu brio, fosta prezentatoare TV a simțit că este nevoie de o schimbare în viața ei. De data aceasta nu a ales America, unde a mai locuit în trecut, ci Franța, acolo unde are deja câteva rude apropiate.
Și cum este adepta aventurilor, Nadine nu a stat prea mult timp pe gânduri și a decis să părăsească țara noastră, pentru un an de zile, cel puțin deocamdată. Ea și-a motivat alegerea, în cadrul unei postări pe blogul său personal.
Citește și: Fiica lui David Hasselhoff este model plus-size și a pozat în Playboy Germania: „Tata mă susține în tot ce fac”
"Eu îmi îndeplinesc visurile! Le protejez, le respect și fac totul ca ele să devină realitate. La asta mă pricep! Mi-am dorit să trăiesc în America, mi-am dorit diplomă de liceu, iar acum mi-am dorit să locuiesc în Franța (printre altele).
Pentru fiecare vis în parte am știut la ce să renunț, ce trebuie să învăț și ce trebuie să schimb la mine pentru a deveni realitate. Să-ți îndeplinești visurile este ușor, deoarece ele sunt cadoul nostru de la Dumnezeu pentru ca noi să avem o viață bună pe acest pământ. Totodată, îndeplinirea lor desăvârșește destinele noastre", a scris ea. Citește continuarea pe divahair.ro
Citește și: Horoscopul dragostei pentru săptămâna 23-29 august. Taurul are mai multe motive să râdă decât să plângă
Pentru fiecare vis în parte am știut la ce să renunț, ce trebuie să învăț și ce trebuie să schimb la mine pentru a deveni realitate. Să-ți îndeplinești visurile este ușor, deoarece ele sunt cadoul nostru de la Dumnezeu pentru ca noi să avem o viață bună pe acest pământ. Totodată, îndeplinirea lor desăvârșește destinele noastre", a scris ea. Citește continuarea pe divahair.ro
Posteaza comentariu