Cu doi părinţi celebri, Dylan Jagger Lee s-a născut pentru a fi în lumina reflectoarelor. El a realizat recent o ședință foto care îi pune în valoare atuurile fizice.
Greu de spus ce șanse are să se afirme pe scenă, unde calitățile sale vor trebui să răzbească prin filtrul selectiv al industriei muzicale, dar în modelling sigur se descurcă fără mari emoții. Imaginile demonstrează că tânărul a moștenit trăsăturile sexy ale mamei sale și are un viitor cert în acest domeniu.
Dylan, care are contract cu agenția Next Los Angeles, a pozat pentru fotograful de modă britanic Damon Baker într-un pictorial coordonat de sitilistul Mark Holmes, iar imaginile alb-negru sunt impresionante, remarcă Daily Mail.
Fiul Pamelei Anderson a pozat la bustul gol, arătându-și abdomenul bine lucrat. Într-una dintre fotografii, el poartă o jachetă de piele, dar își lasă la vedere pieptul. Cu ochelarii de soare cu lentile rotunde pe nas și cu o scobitoare în colțul gurii, Dylan arată ca un star. Are o atitudine nonșalantă, transmite siguranță de sine, iar multe dintre cadrele trase par decupate din revistele de modă ale anilor '70-'80.
Dylan este primul model care pozează pentru Damon, într-o serie de pictoriale în care fotograful britanic își propune să redea tinerețea, libertatea și forța generației lui, scrie ziarul citat.