Moment greu pentru Robert De Niro: Primele cuvinte despre divorț după 21 de ani de căsnicie

Actorul în vârstă de 75 de ani a vorbit pentru prima oară despre divorțul de Grace Hightower (63 de ani). Cei doi sunt la a doua lor despărțire.

Robert De Niro a confirmat că divorțează de Grace Hightower, cu care era căsătorit de 21 de ani. Presa a scris săptămâna trecută că starul din "Casino" și soția lui nu mai sunt împreună.

Într-un comunicat emis marți, actorul a scris despre acest moment dificil din viața lui: "Eu și Grace avem doi copii frumoși. Intrăm într-o perioadă de tranziție a relației noastre, care este un proces dificil, dar constructiv", a explicat De Niro. "Țin să o onorez pe Grace ca mamă minunată și vă cer tuturor respectarea intimității în timp ce noi ne vom continua rolul de parteneri în creșterea copiilor", a adăugat el.

Page Six a fost prima publicație care a anunțat, pe 20 noiembrie, că De Niro și soția lui se despart.

Actorul, care are un fiu, Elliot, în vârstă de 20 de ani, și o fată de șase ani, Helen, cu Grace Hightower, și-a făcut apariția singur, săptămâna trecută, pe covorul roșu al unui eveniment găzduit de Muzeul de Artă Modernă din New York. Ultima lor apariție comună a avut loc în iunie, la a 27-a ediție a premiilor Tony, de la New York, notează Daily Mail.

De Niro și Grace Hightower sunt la a doua lor despărțire. Cei doi s-au căsătorit în 1997, iar doi ani mai târziu actorul a depus actele pentru divorț, dar dosarul nu a fost finalizat niciodată. Ei s-au împăcat și și-au reînnoit jurămintele în 2004, în fața mai multor staruri invitate la ceremonie, printre care Martin Scorsese, Meryl Streep și Ben Stiller.

Motivele divorțului nu sunt cunoscute.

Robert De Niro este recunoscut pentru discreția pe care o păstrează asupra relației cu Grace. Actorul a vorbit despre căsnicia lui într-un interviu din 2013, în care a spus că secretul unui mariaj fericit este "să oferi și să primești, să rămâi cu picioarele pe pământ, pentru că astfel îți păstrezi respectul cu care ai pornit la drum."

Un an mai târziu, actorul a declarat într-un interviu pentru The Independent: "Singurul lucru pe care l-aș spune este că dacă te căsătorești, este mai ușor dacă n-ai copii în caz că te desparți - asta îți face viața mai ușoară."

Acesta este al doilea mariaj al actorului.

El a mai fost căsătorit 12 ani cu Diahnne Abbott, cu care are doi copii. De Niro mai are doi băieți gemeni cu Toukie Smith. Hightower nu a mai fost căsătorită anterior.

Actorul, regizorul şi producătorul Robert De Niro este considerat unul dintre cei mai talentaţi şi mai influenţi cineaşti din toate timpurile. Dublu câştigător al premiului Oscar, De Niro a făcut multe alte roluri memorabile, mai ales în regia lui Martin Scorsese, în filme precum "Şoferul de taxi/ Taxi Driver" (1976), "Băieţi buni/ Goodfellas" (1990), "Promontoriul groazei/ Cape Fear" (1991) şi "Casino" (1995), notează Mediafax.
El este, de asemenea, unul dintre fondatorii celebrului Festival Internaţional de Film Tribeca de la New York, înfiinţat în 2002.



Foto: Hepta

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.