Mircea Badea vrea să o ceară de nevastă pe Carmen Brumă! Va fi refuzat din nou?

Weekendul abia încheiat i-a pus faţă în faţă, în postura de adversari, pe Victor Ciutacu şi Mircea Badea, care au participat la un meci caritabil de baschet, intitulat „Confruntarea Greilor“.

În echipa lui Victor Ciutacu a jucat şi premierul Victor Ponta, iar după terminarea meciului, jurnalistul de la Antena 3 a dezvăluit că făcuse un pariu cu Mircea Badea: dacă prezentatorul emisiunii „În gura presei“ pierde, trebuie să o ceară de nevastă pe iubita sa, Carmen Brumă. „Am câştigat, iar Mircea ar trebui să-i dea inelul fotomodelei“, a spus Victor Ciutacu.

Această informaţie parcă a venit special pentru a infirma zvonurile apărute în urmă aproximativ cu un an, atunci când tabloidele notau că Mircea Badea şi Carmen Brumă s-au căsătorit în secret.

Cele două vedete TV se cunosc din anul 1999, atunci când Oreste le-a făcut cunoştinţă, iar din anul 2000 au lucrat împreună, la emisiunea „Noaptea târziu“. La acea vreme, realizatorul fusese întrebat pe cine preferă dintre cele două asistente ale sale, Adina Halas şi Carmen Brumă, Badea afirmând că o place pe Carmen.

Cu toate că au evitat destul de mult timp să se afişeze împreună, Mircea Badea şi Carmen Brună au apărut până la urmă la braţ la evenimente mondene şi au participat ca un cuplu la mai multe castinguri. Din cauza faptului că nu au fost văzuţi foarte des împreună, tabloidele au notat la un moment dat că relaţia lor s-ar fi dus pe apa sâmbetei. Însă, în anul 2010, Mircea Badea avea să facă lumină în legătură cu relaţia lor. „Căsătoria ţine de statut, aşa ştiu femeile din educaţia lor, de la mămica, de la mătuşa, de la colega de serviciu. O iubesc pe Carmen. Pe ea toată lumea o întreaba de ce nu se mărită, nu vreau eu să o iau de nevastă? Am cerut-o şi m-a refuzat. O să mai încerc, poate mă acceptă“, a declarat Mircea Badea în cadrul emisiunii „Sinteza zilei“.

Carmen Brumă a confirmat cele spuse de Mircea Badea, însă doi ani mai târziu, în luna februarie a anului 2012. „Căsătoria mi se pare mai degraba anacronică. Şi am atâtea formalităţi în viaţa mea, de care nu reuşesc să scap, încât de ce mi-aş mai dori una? Niciodată nu m-am visat mireasă, iar nunta în sine, aşa cum este la noi, mi se pare un eveniment chinuitor, dacă eşti în postura de mire sau mireasă“, spunea Carmen, pentru revista Tango.

Despre căsătoria dintre Mircea Badea şi Carmen Brumă a vorbit, în primăvara anului trecut, chiar mama realizatorului TV. „Carmen este o femeie foarte inteligentă, extrem de educată şi de aceea o admir enorm. Mi se pare potrivită pentru Mircea, au calităţi comune. Cu sau fără nuntă, sunt perfecţi împreună. Nu se mai fac acte în zilele noastre. Îmi doresc foarte mult nepoţi, însă Mircea şi Carmen nu au timp deocamdată, pentru că muncesc foarte mult“, afirma Mariana Badea.

Nici mama lui Carmen Brumă nu a putut să stea departe de acest subiect şi a completat-o pe Mariana Badea. „Se potrivesc perfect: el e un pic mai zglobiu, ea e un pic mai calmă. Ca orice părinte îmi doresc să-i văd la altar, însă, deocamdată, pentru ei nu a venit ceasul. Îmi doresc, evident şi nepoţei. Aş vrea să fie sănătoşi, inteligenţi şi să moştenească din calităţile părinţilor“, a spus Cecilia Brumă.

29 Ianuarie 2013
 

Comentarii (15)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Alex pe 26 Oct 2014, 11:48
    Femei si soareci

    Mircea Badea este unul dintre barbatii din televiziunea romana care au o audienta constanta si de buna calitate in afara granitelor Romaniei. Am auzit voci comparandu-l cu Craig Fergusson. Presupun ca timiditatea nu este o trasatura in caracterul lui. este un admirabil "talk show man", are fler, simtul umorului, al masurii, un zambet extrem de simpatic care atrage. Ce are Carmen Bruma? Nimic deosebit. Nu este o frumusete ( nici clasica, nici senzuala), nu este de o inteligenta iesita din comun, nu are simtul umorului ( deseori, ascultand-o, ma simt eu jenat cand ea rade ca tampa, fara motiv). Pe scurt, ea este doar o femeie al carei ceas biologic ticaie cu glas tare si care a vrut un copil. L-a vrut cu Mircea Badea, pentru ca a simtit ea ca Mircea ar fi "material de sot bun", vazand familia Badea ca nucleu. Eroare! Mircea are toate simturile in alerta si am observat in ultima vreme ca tinerelul din anii 2000 a devenit un barbat desosebit de "cu capul pe umeri". Cand defineste iubirea, casatoria, ipocrizia, VA INVIT sa cititi "subtitratea". Orice spune Mircea Badea, si asta este foarte important, deoarece Badea este extrem de inteligent, deci orice spune el are subtitrare, nimic nu este ceea ce pare si , mai ales, nimic nu este spus in dorul lelii. Multi dintre voi il cred...in fel si chip, insa, luati aminte: MIrcea Badea este "one of a kind"! Ii doresc sa deschida ochii si mai larg si sa faca ordine in jurul lui: balastul trebuie aruncat, otherwise the ship gets always drowned.

    0
    0

  • Dana pe 5 Iul 2014, 16:08
    Pt.Dan ,admiratorul Labe1tv

    Mai,academiciene "analfabetii "aia sunt compatriotii tai si se uita unde doresc.Sunt liberi, nu ca tine sluga la tata lu' Eba si lu'Ioana ,amandoua academiciene ca si tine. Unii oameni vor sa vorbeste cu tine ,altii nu.Succesuri ,'telectualule !Ramai un biet basist infectat de B1 si Realitatea!

    7
    3

  • enosiretschi enoh ato r k lume pe 7 Iul 2013, 18:11
    with my tree Atomic x tv r pomul vietzii

    umbrele pamantenilor primesc coarne ce incheaga si coaguleaza nirvanic restul intunericului si materiilor in nirvane infinite ale infinitu lui rau intreg ramas.ruma emigrata ce nu incap la hotzii si curvit aic i li se explica ca s cunoscutzi de unii mari de diavoli toata taraseni a si dracoveniile voastre.potzi capsula ca insecte nepulmone curvis htine de ecrane gen filmul veronica.senzuale dragutze finutze ato r k lumea ta si ma doar lor se roaga sa tzi se scoale cu erectzie bo gata lor.ato r decid in numele tale.au mai carait si dinele r.croncanii rumei trashi pe dreapta.cadru care justifica ceaushismul ca i eratzi datori pt creshtere taiat cu sabii de martzialii tai ce stau in sri rum cu taishuri la orice mishcare a lor mamaligi opincate in nirvana dam nate cu blestematzii occidentului si afurisitzii restului nirvan bagavan

    0
    3

  • enosiretschi enoh ato r k lume pe 7 Iul 2013, 18:02
    with my tree Atomic x tv r pomul vietzii

    si ca cerbul din ramayana transpari valmiki manu atacand cioarele indobudiste la urma si rest nebun de nirvani.tzantzosh zglobiu iese kundalini sahajic dinaintea ednei tale s seling fara recomandatzii.

    0
    4

  • enosiretschi enoh ato r k lume pe 7 Iul 2013, 16:30
    with my tree Atomic x tv r pomul vietzii

    bruma tzatze cat sharpele dia badea in nirvana cu mafia si coruptz. nu ne impresionatzi agentzi rumi si fsb cia mossad fsn pdsr fbi f 16 de taratori in nirvana.de la omul asta Comintern reprezentantzii ET pi pomant si kgb cu Aliens la pomat iar ss in ultima vara a nirvanici lor atacatori ai sovietelor si shantajishti ai C.S.I. cristian siretschi nu ashash tudor popescu.hal de poze ce mi detetzi mie curvishtine toate de pe ecrane sa n auda cei de sus de voi vreodata trecetzi la capsule nepulmonare.si raspuns la dreapta judecata...cu nirvana or ientului si nirvanizarea occidentului afara de ce ziseshi.turcescu m ortzilor voastre curvoaice si prostituatzi nirvani.tot neamul celor de pe ecrane se zbat in morminte;F B cu nirvana lor inainte.fara crutz are.refacem recoasem ato r k lumea ta mahramatzi ghilghamesh pocita de depravate cu declasarea si curvalaii in nirvana.si n hoho te plang mui mireseshti ne x r.nici o valoare nimeni nimic.nici nu st iu ce sa raspunda rest.cat de sigur calaresti ato r k luminile lumi ce se materializeaza se concretizeaza de la Ele nu de la rest vag

    0
    5

  • enosiretschi enoh ato r k lume pe 7 Iul 2013, 15:44
    with my tree Atomic x tv r pomul vietzii

    fanii si adeptele tale atacand adunarile coroanelor rele si politicii de monice din nirvana vartosului sfruntat si starilor de agregare precare dupa gregarii si raii proastele si nebunii ramashi in nirvana big bang ului acestuia si n precedentele cazand altzi rai si dimensiuni nebun e coordonate proaste in nirvana cu neoamenii fameni nelumi si de azi.dupa ce omoara ET capetele rele mari mondiale mai ucid altzi rai si Aliens ai tai si martzialii scapatzi de la mao ceaushescu anti hrist nebud bahomet nirvanet.fetitze tzi s ramase pe ecrane rume sa nstrambe k cretzulescu demoni spashitzi specialishtii curvitului rum fiind fugaritzi in america de nord in nirvana sionului rau genre tismanetzchi iliescu brucan barladeanu 666 nirvani manolescu liice anu pleshu a iorgulescu larve militziste inaripatzi izgonitzi in roboti ca nirvana cu servicii rume si politzii ale politicului diavolar imund n

    0
    4

  • enosiretschi enoh ato r k lume pe 7 Iul 2013, 15:28
    with my tree Atomic x tv r pomul vietzii

    si peste cap de va vetzi da si n limbi de atzi sta toata lumea si tot pamantul nu mi suntetzi ca atomicele x romance pomul vietzii tatii lor ce nu m atzi putut deturna nici o nula tarotic zero de redactzie nirvana.unde nu mai scrii ta si ma ato r k lumile is ruptzi cu bataia pe acolo ironizatzi si ridiculizate pretzioshi ridiculi kant marx in ei ele daimonul nirvana cu camarila ceaushescu si potentatzii totzi ba tutzi de ET si Aliens deie vi se va celor de pe ecrane romane scau ne de domnii de la mine balam balac patriarh acelasi lucru viatza si moartea.cel mai mare poem si profund lucru ai dat redactziilor rum e scos cu ingerii si martzialii tai de la curvoi prostituate nirvani

    0
    3

  • enosiretschi enoh ato r k lume pe 7 Iul 2013, 15:20
    with my tree Atomic x tv r pomul vietzii

    mielul apocaliptic io meteo cu 7 coarne nu cu 3 sau 4 cu cununi im paratzesti de la mine halas si bruma nu de la badea oreste hugean u onoriu ionutz prigoana vantu voiculescu si demonii din nirvana si de la ingerii apocalipsului meu ce nimicesc raul cu nirvana voi carm en adina s bruma halas sfinte fecioare vazute lucrand la mahrama numelui meu ghilghamesh la muritori dimitrie gheorghe nety s bbr

    0
    4

  • enosiretschi enoh ato r k lume pe 7 Iul 2013, 15:16
    with my tree Atomic x tv r pomul vietzii

    buna carmen si adina cu armata roshie razboi mondial si nema pe trol faptelor voastre si de sub voi

    1
    3

  • Katia pe 30 Ian 2013, 16:57
    2 urâţi, se potrivesc

    doi urâţi supra-aperciaţi şi supra-mediatizaţi, două nulităţi care se alătură celorlalte multe asemenea. Cât despre tanti Brumă, se poate spune ca ¨s-a urcat scroafa în copac¨. A ajuns să dea lecţii de viaţă şi de stil o ţărancă cu ANEFS. Iar domnul Badea... un băieţaş mediocru care a învăţat câteva cuvinte în plus.

    3
    11

  • franky pe 30 Ian 2013, 10:37
    Badea&insuratoarea.

    Tanara aceasta trebuie sa fie,, plecata,,cu capul,daca se uita la scursura asta,la gibonul de M.Badea.Asta are mari probleme la ,,etaj,,.Peste vreo 30 de ani,poate isi mai revine din dementa.Pana atunci C.Bruma,sa-si gaseasca un baiat de treaba.

    6
    11

  • dan pe 30 Ian 2013, 10:34
    diversionistii

    cred ca lui mirciulica ii este greu sa aleaga intre dosul varanului si carmen.Intai trebuie sa divorteze de cu...l lui voiculescu,de care mai sunt indragostiti si ciutacu,dumitrescu,ciuvica,grecu,stoiceasca si toata gasca de acoliti ai trustului intact.Le transmit urarea ¨¨sa-l pupati bine¨¨

    6
    6

  • dan pe 29 Ian 2013, 23:40
    pentru xxx

    Se vede ca esti admiratoarea antenelor dupa cum ai scris "sau"! Nu e de mirare,se stie ca toti analfabetii tarii se uita in gura lui Badea si Ciutacu!...

    7
    11

  • xxx pe 29 Ian 2013, 13:15
    :)

    va sta bine:)cu s-au fara nunta va doresc tot binele din lume))

    15
    8

  • Mircea pe 28 Ian 2013, 23:23
    suavul Mircea

    Asta mi se pare de cel mai mare prost gust. Sa faci pariu pe insuratoare ta daca casiga Giumbix contra lui Lolo la baschet. Mr Bean cand nu ii convenea rezultatul schimba bluzele intre ele. Cam nehotarat Mirciulica sau poate doar timid.

    10
    5

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod