Miracolul Gabriel Cotabiţă! După un atac cerebral, speră să cânte din nou

În primele zile după accident, nimeni nu-i dădea vreo şansă, nici măcar medicii spitalului, dar prin eforturi supraomeneşti, a fost salvat

Gabriel Cotabiţă se întoarce acasă. Aceasta e una dintre cele mai bune veşti, într-o lume dominată de pesimism.

Şi mai mult, avem aici şi un succes medical - o echipă de specialişti de la Spitalul de Urgenţă Floreasca a reuşit să-l pună pe picioare pe artistul care a sufuerit un puternic atac cerebral în timp ce făcea exerciţii într-o sală de fitness.
Salvarea celebrului solist pop care are 60 de ani e aproape o minune.

În primele zile după accident, nimeni nu-i dădea vreo şansă, nici măcar medicii spitalului, dar prin eforturi supraomeneşti, a fost salvat. Într-un mod subtil, se poate spune că talentul său, faptul că a fost şi este un artist apreciat, faptul că a scris şi interpretat atâtea melodii, toate l-au ajutat când se afla pe marginea prăpastiei.
Ştirea că Gabriel Cotabiţă a fost externat a bucurat o întreagă naţiune care a tremurat şi s-a rugat pentru el.
Nimeni nu poate spune dacă se va reface total, dar veştile sunt bune, iar cei care l-au vizitat l-au descris în termeni optimişti.

2 Iulie 2015