Michael Fassbender, actorul "pervers", noul iubit al Mădălinei Ghenea

Se numără printre cei mai sexy burlaci de la Hollywood, iar în ultimii ani a înregistrat o ascensiune uimitoare în lumea filmului, ajungând de la un cvasi necunoscut la cel mai "pervers" actor de la Hollywood. La 36 de ani, Michael Fassbender se poate lăuda cu numeroase roluri excepţionale care i-au adus celebritatea.

"Are un farmec aparte. Nu se străduieşte să atragă sau să seducă, asta e starea lui naturală...", îl descria în urmă cu câţiva ani Keira Knightley, alături de care Fassbender a jucat în "A Dangerous Method". Ochii albaştri, accentul irlandez, corpul bine lucrat au atras-o şi pe românca Mădălina Ghenea, cu care se zvoneşte că actorul ar avea o relaţie, începută la scurt timp după ce s-a despărţit de Nicole Beharie, cea care i-a fost colegă de platou în filmul "Shame". Michael şi Mădălina au fost fotografiaţi împreună în Noua Zeelandă, acolo unde actorul filmeaza pentru "Slow West". Frumoasa româncă a mai avut relaţii cu actori celebri precum Leonardo DiCaprio şi Gerard Butler.


Michael Fassbender a devenit cunoscut publicului în urma rolurilor din filme precum "Prometheus", "Inglorius Basterds" şi "X-Men", "Jane Eyre", "Haywire", "A Dangerous Method", însă cel care i-a adus succesul este cu siguranţă rolul din "Shame" (2011).  Rolul controversat al unui dependent de sex din pelicula "Shame", dramă regizată de Steve McQueen, i-a adus un premiu Coppa Volpi la Venetia pentru cel mai bun actor, dar şi nominalizări la Globulurile de Aur, BAFTA şi Academia Europeană de Film pentru cel mai bun actor."Nu sunt mulţi actori ca el în zilele noastre.El este şi un artist.Asta e marea diferenţă," a declarat despre el Steve McQueen.



Apariţiile din "A Dangerous Method" şi "Shame" i-au adus tilul de cel mai "pervers" actor din 2011 din cauza temelor sexuale abordate. Din acest motiv, "Shame" a fost interzis tinerilor sub 17 ani, dar şi în multe cinematografe din SUA, însa actorul cu origini germane şi irlandeze a criticat aceste decizii: "Cei mai mulţi dintre noi facem sex, aşa că nu înţeleg de ce încercăm să ascundem acest lucru ca şi cum ar fi unul negativ şi ne învinovăţim dacă ne uităm la scene de sex."

Interpretarea din cele mai recente filme ale sale "The Counselor" şi "12 Years A Slave" îl fac pe Michael Fassbender unul dintre favoriţii din acest an pentru Oscar, potrivit criticilor. În "The Counselor / Avocatul", film ce poate fi urmărit zilele acestea la cinematografe, Fassbender joacă alături de nume celebre precum Cameron Diaz, Javier Bardem, Penelope Cruz şi Brad Pitt.

Michael Fassbender s-a născut dintr-un tată german şi o mamă irlandeză în Heidelberg, însă a copilărit în Killarney. În adolescenţă a fost atras de muzică şi a cântat la chitară, pian şi acordeon. Mai târziu a devenit component al unei trupe de heavy metal. Debutul în actorie l-a făcut la 24 de ani, când a apărut în 3 episoade din seria "Hearts and Bones", produsă de BBC. 

20 Noiembrie 2013