Michael Bolton, eternul indragostit

La propriu sau la figurat, cam asa poate fi caracterizat cel care iti canta "Said I Love You But I Lied".

La propriu sau la figurat, cam asa poate fi caracterizat cel care iti canta "Said I Love You But I Lied". "How Am I Suppose to Live Without You", "A Love So Beautiful", "How Can We Be Lovers", "When a Man Loves a Woman" sau "Can I Touch You There" sunt o parte dintre piesele pe care artistul american le-a interpretat de-a lungul timpului. De-a lungul carierei sale a vandut peste 52 de milioane de albume. Acum ai ocazia sa-l vezi la Bucuresti, pentru ca pe 28 iunie artistul va sustine, un al treilea concert in Romania, la Sala Palatului.

Michael Bolton s-a nascut pe 26 februarie 1953, in Connecticut, numele sau real fiind Michael Bolotin, informeaza wikipedia.org.

Artistul a devenit cunoscut in toata lumea datorita baladelor rock pe care le canta, dar si a calitatilor vocale care ii pot asigura un loc sigur printre cei mai buni tenori din lume. La inceputul carierei, Bolton a activat in trupa Blackjack, avand colaborari si cu Ozzy Osbourne. Piesa "How Am I Supposed to Live Without You", compusa pentru Laura Branigan i-a adus succesul ca si compozitor, aceasta piesa ajungand foarte repede in primele locuri in topurile de specialitate.

A doua colaborare cu aceeasi Branigan s-a concretizat prin aparitia piesei "I Found Someone", in 1985, care insa nu s-a comparat cu succesul pe care l-a inregistrat aceeasi piesa cantata de Cher.
Astfel a inceput si colaborarea dintre Bolton si Cher, care a durat o perioada destul de lunga.



Succesul ca si interpret a venit la sfarsitul anilor '80 si inceputul anilor '90, succes care a fost incununat de lansarea albumului "Time, Love & Tenderness". Acest material discografic, prin piesa "When a Man Loves a Woman", a castigat premiul Grammy, in acelasi an. Ulterior avea sa mai castige inca un Grammy si sase premii American Music.

In afara spectacolelor, Bolton a continuat sa compuna pentru artisti precum Barbra Streisand, Kenny Rogers, Kenny G, Peabo Bryson si Patti LaBelle.
Cota i-a crescut foarte mult in momentul in care si-a asociat numele cu profesionisti ca BabyFace, Diane Warren sau Bob Dylan.

Colaborari extrem de importante de-a lungul carierei, colaborari care l-au marcat, sunt cele pe care le-a avut cu artisti precum Placido Domingo, Luciano Pavarotti, Jose Carreras, Lucia Aliberti, Renee Fleming, Zucchero, Patti LaBelle, Celine Dion, Ray Charles, Percy Sledge, Wynonna Judd si BB King.

10 Iunie 2009