Meghan Markle, o „fată de comitet“: Ce făcea fosta actriță înainte de a deveni ducesă

Patrick J. Adams, colegul fostei actrițe pe vremea când jucau împreună în serialul „Suits“, ne-o arată pe Meghan așa cum era ea pe platoul de filmare.
Înainte de a deveni soția prințului Harry, Meghan Markle nu era o actriță de top, dar popularitatea sa era în creștere grație rolului din "Suits" ("Costume"), care urmăreşte viaţa unor avocaţi din New York şi în care a început să joace în anul 2011. Viața ei a luat altă turnură după ce l-a cunoscut pe Harry și Meghan a preferat să renunțe la cariera la care visase pentru a intra într-o lume în care nu părea că ar fi avut vreodată acces.

Astăzi este ducesă și toți ochii sunt ațintiți asupra sa, dar, pe vremea când era actriță, Meghan se bucura de statutul de celebritate și era mult mai relaxată.

Câteva imagini inedite, publicate de fostul ei coleg, Patrick J Adams, în vârstă de 38 de ani, ne-o arată așa cum era când formau un cuplu în serialul "Suits".
Surprinse pe platoul de filmare, aceste cadre ne dezvăluie o tânără care iubea ceea ce făcea, căreia îi plăcea să glumească cu colegii și să pozeze.

Meghan a interpretat-o pe Rachel Zane în primele șapte sezoane ale serialului și filma în Toronto când l-a întâlnit pe Prințul Harry (35 de ani), în 2016. Ea a părăsit serialul la scurt timp după anunțul logodnei, în noiembrie 2017.

Adams a publicat în mai multe reprize fotografiile nemaivăzute de public pentru a marca încheierea serialului, după nouă sezoane. Ultimul episod a fost difuzat săptămâna trecută în Statele Unite.

Într-una dintre imaginile postate pe Instagram, fosta actriță, îmbrăcată în fustă și încălțată cu pantofi cu toc subțire, stă întinsă pe o canapea, într-o pauză de filmare.
Iar alături de o altă fotografie, editată masiv, Adams a scris "RZ", inițialele numelui personajului interpretat de Meghan, Rachel Zane, scrie Daily Mail.

Lângă o galerie foto cu toți membrii distribuției, fostul coleg al ducesei a notat: "Cea mai bună familie pe care ți-o poți dori", semn că Meghan Markle a fost cnsiderată de toată echipa o colegă foarte bună.

Imaginile surprind relația strânsă dintre Meghan, Patrick și ceilalți colegi - Sarah Rafferty, Gabriel Macht, Rick Hoffman și Gina Torres. Toți aceștia au fost invitați la nunta fostei actrițe cu Prințul Harry, în mai anul trecut.

În imagini apare și Abigail Spencer, o altă colegă din "Suits", care a devenit prietenă foarte bună cu Meghan și a participat la petrecerea pe care ducesa a organizat-o în februarie, la New York, după ce a născut.
Cele două apar într-o fotografie în care Meghan, îmbrăcată cu o fustă și cămașă albă, stă desculță, întinsă pe podea, cu picioarele sprijinite pe mobilier, în timp ce Sarah, așezată pe o canapea, își verifica telefonul mobil.
Această imagine a mai fost, însă, văzută anterior, notează Daily Mail.

În alte cadre, Meghan este surprinsă singură. Printre acestea se numără și una în care ea este îmbrăcată într-o fustă și un top, o secvență din timpul filmărilor.

Meghan Markle a apărut în rochie de mireasă în finalul celui de-al şaptelea sezon al serialului de televiziune în care personajul ei, Rachel, se căsătoreşte cu partenerul ei, Mike, interpretat de Patrick J. Adams. Această apariţie s-a produs cu mai puţin de o lună înainte ca actriţa să se căsătorească cu prinţul Harry.

Fosta actriță a jucat mai multe roluri mici în seriale TV, până la cel al lui Rachel Zane din serialul "Suits", în care a apărut în perioada 2011 - 2017.
Ea a mai jucat în filme precum "Aminteşte-ţi de mine/Remember Me" şi "Şefi de coşmar/Horrible Bosses".



Foto: Daily Mail, Hepta    
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod