Vestea că Prințul Harry și Meghan Markle vor deveni părinți a produs un val de fericire în întreaga lume, nu doar în Marea Britanie. Însă vârsta Ducesei de Sussex, 37 de ani, o încadrează, din punct de vedere tehnic, la categoria ""sarcină geriatrică", un termen de specialitate mai vechi, care denumește o gravidă care a trecut de 35 de ani. Folosit cu câteva decenii în urmă, acest termen este evitat astăzi pentru că poate fi considerat o insultă, notează Daily Mail.
Chiar dacă această formulă tehnică nu mai este utilizată în prezent, din punct de vedere medical nu se schimbă nimic - orice sarcină la o vârstă de peste 35 de ani implică mai multe riscuri și necesită o observare mai atentă.
Meghan se află într-o stare bună de sănătate și a făcut deja o ecografie la termenul de 12 săptămâni al sarcinii, rezultatul fiind foarte bun, ceea ce înseamnă că fătul a fost conceput între sfârșitul lunii iulie și începutul lui august, scrie ziarul citat.
Fosta actriță americană, aflată actualmente într-un turneu oficial în Australia, împreună cu soțul ei, Harry, este doar una dintre miile de femei care își amână sarcina până la vârste tot mai ridicate.
Regina Elisabeta a II-a avea 37 de ani când a născut al patrulea ei copil, prințul Edward, în 1964. Sophie, contesa de Essex, a născut-o la 38 de ani pe Lady Louise, și avea 42 de ani când l-a născut pe fiul ei, James.
Potrivit ministerului britanic al sănătății, numărul femeilor de peste 40 de ani care nasc în Anglia și Țara Galilor s-a triplat din 1980 până în prezent. Nașterile la vârste tot mai târzii sunt preferate în general de femeile care se concentrează pe cariera profesională.
Fertilitatea feminină începe să scadă după vârsta de 35 de ani, vârsta tehnică de la care orice sarcină devine una geriatrică. Termenul considerat insultător pe blogurile de parenting a fost înlocuit cu cel de sarcină la o vârstă avansată, scrie Daily Mail.
Colegiul Regal de Obstetrică și Ginecologie definește perioada optimă pentru naștere intervalul dintre 20 și 35 de ani, încurajând femeile să ia decizia de a deveni mame între aceste limite de vârstă. După 40 de ani, o femeie are o șansă din 20 de a rămâne însărcinată, din cauza scăderii numărului de ovule. Însă progresul medicinei, în special tehnica fertilizării in vitro, a dat posibilitatea femeilor să rămână însărcinate la vârste ridicate, nașterile până la 45 de ani devenind aproape banale. Riscurile, atât pentru mamă, cât și pentru făt, rămân, însă, ridicate, pe măsura vârstei înaintate, cele mai periculoase efecte fiind malformațiile congenitale și sindromul Down.
Societatea britanică a fertilității a avertizat în trecut celebritățile că a avea copii la peste 40 de ani le dă false speranțe femeilor care speră în maternitatea târzie. Prteședintele acestui for, Adam Balen, a declarat că vedetele care nasc târziu "copii-minune" folosesc cel mai adesea donatoare de ovule sau fertilizarea in vitro, care pot costa mii de euro.
Întrucât nu fac publice detaliile, admiratoarele acestor celebrități capătă speranțe deșarte, ignorând problemele și riscurile de sănătate cu care se pot confrunta în cazul unei sarcini târzii.
Tendința femeilor de a naște la vârste ridicate este răspândită în Verstul Europei, Australia, Noua Zeelandă și Canada.