Îmbătrânirea e un proces dureros pentru multe femei, în special pentru cele de la Hollywood, unde întotdeauna răsar frumuseţi tinere, gata să-şi revendice locul în prim-plan. Dar Meg Ryan, care tocmai a împlinit 54 de ani în noiembrie, nu-şi face griji în privinţa vârstei, notează cotidianul britanic Daily Mail.
Actriţa americană a declarat pentru revista Porter că se simte fericită şi împlinită după anii plini de experienţe pe care i-a trăit şi care au făcut-o persoana de astăzi.
Asta nu înseamnă că vedeta nu este conştientă de presiunile pe care femeile le suportă pe măsură ce înaintează în vârstă, dar ea crede că nu trebuie să le lase să o afecteze - ar fi o pierdere de vreme. "Sunt lucruri mai importante de dezbătut decât cum arată o femeie şi cum îmbătrânesc ele. Ne trezim în toiul unor discuţii de genul ăsta despre aspect, despre culoarea părului şi despre orginile noastre. E interesant pentru cinci minute, dar de fapt nu contează deloc", a spus Meg Ryan.
În trecut, actriţa americană a suscitat numeroase speculaţii pe seama mai multor operaţii estetice pe care şi le-ar fi făcut, de la injecţii cu Botox până la inserţii cu filere. Zvonurile au fost provocate de aspectul tineresc al chipului ei; mulţi sunt de părere că vedeta, poreclită drept "Logodnica Americii" în anii '90, n-ar fi putut arăta atât de bine fără operaţii estetice.
În 2013, fanii se întrebau dacă nu cumva şi-a făcut injecţii în buze după apariţia ei la Festivalul de film de la Taormina, în Sicilia, unde actriţa a afişat un zâmbet deformat, asemănător cu cel al personajului Joker, din seria "Batman". Alţii au remarcat aspectul ca de ceară al tenului ei şi faptul că ea continuă să nu aibă un chip îmbătrânit, în pofida trecerii anilor.
Dar Meg insistă că nu-i lasă pe "hateri" să-i tulbure liniştea şi i se pare incredibil cât de mulţi oameni îşi pierd vremea judecându-i pe alţii. "Sunt o mulţime de cârcotaşi în toată lumea, e aşa uşor să judeci. Imaginează-ţi cum e să fii un hater, cât de stupid!", a spus actriţa pentru revista Porter, explicând că preferă să-şi vadă de viaţa ei.