Medeea Marinescu: "Inca nu mi-am gasit locul in filmul romanesc"

O aparitie incantatoare: miniona, fragila si cu un zambet fermecator. Ne retragem intr-o cabina a Teatrului National, unde nimic nu ne tulbura linistea discutiei, si stam de vorba. As avea foarte multe intrebari sa-i adresez, pentru ca performanta ei actoriceasca a facut valuri atat in intreaga Europa, cat si in America de Sud si sunt nerabdatoare sa aflu cat de lung a fost drumul Medeei Marinescu pana aici. Aceasta cu atat mai mult cu cat o putem vedea mai mult la teatru si mai putin intr-un film.

Pelicula "Je Vous Trouve Tres Beau", realizata in Franta si in care a jucat alaturi de actorul Michel Blanc, s-a bucurat de un succes imens pretutindeni, iar celebra revista "Paris Match" a spus despre Medeea ca este "divina". Automat, calificativul acesta ne duce cu gandul la Greta Garbo... Medeea Marinescu mi-a povestit despre acest film, personajul pe care l-a interpretat, impactul pe care l-a avut asupra ei, dar si despre provocarea pe care o reprezinta profesia pentru viata de familie a unui actor. Si cu siguranta ar mai fi avut multe de povestit...

- Care este povestea distribuirii in filmul "Je Vous Trouve Tres Beau"?
Initial, era in productie un film denumit "La fille de l'est" ("Fata din est"). Regizoarea, care era si scenarista filmului (aflata la debutul sau regizoral), cauta o actrita in Europa de Est. A vazut actrite rusoaice, iugoslave, unguroaice, a ajuns si in Romania, unde a organizat un casting. Nu m-am prezentat, pentru ca nu vorbeam deloc limba franceza si nu mi s-a parut just sa ma duc la un casting unde nici nu aveam sanse si unde nici nu credeam ca ar fi locul meu. A vazut diferite actrite si a cerut fotografii. De multe ori, o prima faza a castingului se decide in momentul vizualizarii fotografiilor, in functie de care regizorul va hotara pe cine vrea sa vada. De multe ori e nedrept, dar cate lucruri sunt cu adevarat drepte in viata?

Fac o paranteza. In cazul filmului, din anumite puncte de vedere lucrurile sunt mai transante decat la teatru. De multe ori, la teatru faci o compozitie, teatrul impune o perioada indelungata de repetitie si de transformare a ta ca actor in respectivul personaj, si prin urmare, poti fi distribuit in roluri la care de multe ori nu te gandesti. La film, strictetea este mult mai mare in ceea ce priveste aceasta tipologie. Cand citesti un scenariu, tu ai in fata, practic, descrierea fizica a personajului: o bruneta, 30 de ani, tunsa baieteste, cu alura sportiva - si atunci, in mod evident trebuie sa cauti o actrita care sa corespunda din cat mai multe puncte de vedere; deci, dintr-odata se face selectia. Foarte rare sunt cazurile cand regizorul, pentru ca a mai lucrat cu un anumit actor si il doreste foarte mult in rol, face o tranformare fizica deosebita sau modifica scenariul in consecinta.

Revenind, regizoarea peliculei stia cum si-ar dori sa arate aceasta fata din est - ceva in stilul Giulietta Masina - si a vazut o fotografie de-a mea, care a inspirat-o si a cerut sa ma vada. Eu eram in America in acea perioada si am fost sunata de catre directorul de casting. I-am spus ca nu stiu franceza, deci am un "handicap" de la inceput, insa regizoarea a spus ca nu-i nimic, vrea totusi sa ma vada. A doua zi, ea urma sa plece la Paris si mi-a lasat un numar de telefon, spunandu-mi sa vin cat pot de repede. Am luat avionul gandindu-ma ca voi face o mica excursie de placere, cu masina (de altfel, am si vizitat atunci Belgia, Olanda, nordul Frantei). Ne-am intalnit la Paris, am stat de vorba - in engleza - si mi-a dat scenariul, urmand ca a doua zi sa dau o proba. Am vazut ca era vorba despre un personaj care nu vorbea deloc bine limba franceza - asadar, in acel moment un handicap a devenit o calitate.
De altfel, mereu am zis ca, daca eram o vorbitoare foarte buna de limba franceza, cu subtilitati si graseind precum francezii, cu siguranta n-as fi jucat in acest film. Asadar, in prima parte este vorba despre sansa pe care o poate avea un actor, iar in partea a doua, totul devine mult mai strict: se da o proba, care se inregistreaza si pe care o vede regizorul. Acesta te poate agrea, insa trebuie sa se consulte cu producatorul filmului, si impreuna iau o decizie. Deci este un proces destul de indelungat, iar in toamna am fost anuntata ca am primit rolul.

- Cum ati "simtit" personajul pe care urma sa-l interpretati, cum vi s-a parut?
In primul rand, scenariul mi-a placut foarte mult. M-a surprins sensibilitatea si subtilitatea cu care o parizianca nascuta, crescuta si rasfatata la Paris, putea surprinde viata unei femei modeste, dar plina de candoare si generozitate, de undeva din Europa de Est. In plus, scenariul era bine scris, avea niste dialoguri exceptionale (filmul a fost si nominalizat la Premiile Cesar, la categoria Cel mai bun scenariu; de altfel, a luat si un premiu, pentru Cel mai bun film de debut). Un asemenea personaj devenea destul de ofertant pentru un actor, avand multiple posibilitati de a juca, de a interpreta, schimbari de stare, ceea ce pentru un actor este important.

- V-ati fi gandit ca filmul va avea asemenea succes?
Niciodata. M-am gandit ca va fi o comedie placuta, sensibila, dar in nici un caz nu m-am asteptat la impactul pe care l-a avut. Din clipa in care am citit scenariul mi-am dorit sa joc acest rol, dar in continuare nu mi-am acordat prea multe sanse pentru ca ma gandeam ca, nevorbind limba franceza, imi va fi greu sa ma inteleg cu echipa pe platoul de filmare. Insa treptat, am inceput sa invat. Regizoarea m-a rugat sa nu iau lectii, sa nu incerc sa ma exprim corect si sa nu-mi schimb accentul, pentru ca era important pentru rol. Am inceput sa ascult in fiecare zi TV5, vorbeam si cu partenerul meu in limba franceza (fraze simple, gen "Da-mi, te rog, painea" sau "Unde e camasa?"), iar pe de alta parte, lucrand zilnic impreuna cu echipa, era imposibil sa nu asimilez, astfel incat sa ma descurc.

- Dincolo de satisfactia pe care o aveti, simtiti ca succesul pe care l-ati repurtat va "obliga" in vreun fel?
Cu siguranta, da, si va voi spune si despre ce este vorba. La un moment dat, aflandu-ma in Romania, am primit o oferta pentru un serial de televiziune. Intr-o prima faza am acceptat, pentru ca mi s-a parut un scenariu posibil, la care mi s-a dat si voie sa intervin si sa schimb replici sau situatii care n-ar fi fost in favoarea mea ca actor, sau care n-ar fi fost verosimile. Insa, inainte de a semna contractul, am cerut sa vad si restul distributiei. Atunci mi-am dat seama ca era ceva peste care nu puteam sa trec. Pe lista se regaseau parteneri, la care producatorul general tinea si care veneau din alte zone decat actoria profesionista - sigur, figuri cu mai multa sau mai putina notorietate pentru un anumit tip de public, care nu este si publicul meu. In acel moment mi-am dat seama ca nu pot sa fac asa-ceva. Si nu este vorba numai despre un orgoliu stupid sau despre statut in sensul formal al cuvantului; este vorba despre o constiinta a profesiei si un respect pe care ti-l castigi cu destula truda. Nu poti sa-ti bati joc de toate acestea.

Nu ma deranjeaza neaparat faptul ca un partener nu are studii de specialitate sau canta un anumit tip de muzica, dar e o problema. Serialele de televiziune se lucreaza intr-un anumit ritm si, partenerul nefiind profesionist, nu avem aceleasi instrumente de a opera. Si atunci, noi cum vom comunica? Nu am cum sa fac abstractie de el si atunci 'cusatura' dintre noi se va vedea foarte urat. Nu pot sa abdic de la niste norme elementare, cu atat mai mult cu cat am facut si acest film. Iata, partenerul meu din 'Je Vous Trouve Tres Beau', Michel Blanc, un actor foarte mare, a fost si el printre cei care si-au dat acordul ca eu sa joc si s-a interesat de toate rolurile din film, chiar si de cele secundare. Nu-i era deloc indiferent alaturi de cine joaca. Eu cred ca si actorii de la noi ar trebui sa procedeze astfel. Revenind la ce vorbeam, acest film mi-a accentuat cumva constiinta profesiei, pe care ar trebui sa mi-o protejez, facand cat mai putine concesii cu putinta. Prefer sa ma chinui sa-mi platesc factura la telefon, decat sa fac asemenea compromisuri.

- Cum a fost primit filmul in strainatate?
In Spania a fost un succes urias, de asemenea in Franta, unde a fost vizionat de catre 3.750.000 de spectatori. Foarte bine a fost primit si in Israel, unde a fost tradus "Aventura la tara" si a stat cinci luni pe ecrane, ceea ce a constituit un record, dat fiind faptul ca un film care merge bine sta cam doua-trei luni, sau mai putin. A fost bine primit si in Belgia, l-am lansat si in Brazilia (la Sao Paulo si la Rio de Janeiro), si a fost un succes urias. Distribuitorul de acolo m-a sunat dupa mai putin de o luna si mi-a spus ca are incasari foarte bune. Primesc zilnic zeci de e-mail-uri de la spectatori din Franta, Belgia, Germania, Israel, Brazilia, Elvetia, Spania, dar cel mai mult ma bucura cele primite de la fete si baieti de 16-18 ani care cred ca eu sunt de varsta lor!

- Ati primit propuneri din strainatate, in urma acestui rol?
Am avut cateva propuneri, intre care un scenariu foarte bun, care ar fi trebuit sa se concretizeze la sfarsitul anului trecut, si pentru ca fondurile nu au fost suficiente, proiectul a fost amanat pentru toamna acestui an. Este vorba tot de o comedie, care ar urma sa se realizeze tot in Franta. Am primit si alte oferte, insa deocamdata se afla la nivelul discutiilor prin agent. Propunerile au venit numai din Franta, din Romania nu a aparut nimic.

- V-ati dori sa jucati cu vreun actor anume?
Mi-e greu sa nominalizez... Mi-ar placea sa joc alaturi de Gerard Depardieu, pe care il ador, dar am inteles ca este un tip foarte dificil pe platoul de filmare. De asemenea, mi-as dori sa joc din nou cu Michel, pentru ca el este si un foarte bun regizor si mi-ar placea sa lucrez cu el din aceasta ipostaza, sa ma "manuiasca"...

- Dumneavoastra ati lipsit mult din "linia intai". Nu v-a fost teama ca, la revenire, nu va veti mai putea "gasi locul"?
Intr-adevar, n-am fost la moda in ceea ce priveste optiunea regizorilor de film - si, in continuare, nu sunt. Dar in viata teatrala am fost mereu prezenta, numai ca publicul de teatru este mult mai restrans si nu eram foarte cunoscuta decat la acest nivel. Filmul are cu totul alt impact, eu am lipsit de aici si nu cred ca as fi putut sa fac ceva pentru a schimba asta. Nu poti inota contra curentului, iar pana acum nu mi-am gasit locul in filmul romanesc.

E vorba si de altceva... Eu, in filmul acesta, joc rolul unei fete sarace, care se afla la o ferma unde munceste din greu. Daca ar fi fost vorba de un regizor roman, coleg de-al meu, poate ca nu m-ar fi distribuit intr-un asemenea rol si ar fi preferat o actrita necunoscuta, cu un chip mai dur... Cei din Franta nu ma cunosteau insa.

- In teatru, in ce proiecte sunteti implicata?
In afara de "Egoistul", in care joc alaturi de Radu Beligan, joc in "Burghezul gentilom". Ma chemase si Andrei Serban pentru a-mi propune sa joc in "Pescarusul" de Cehov, insa nu am avut cum, pentru ca acceptasem deja rolul din "Burghezul gentilom" si nu a fost posibil sa le fac pe ambele. De asemenea, joc in "O noapte furtunoasa", un spectacol care se afla la a treia stagiune deja. Mai am un proiect pe care as dori foarte mult sa-l fac si care se afla pe masa directorului de ceva timp. Ramane de vazut daca-si va face timp sa-l citeasca si sa-mi dea un raspuns. Eu inca astept...

- Cum va impartiti intre cariera si viata personala?
Pana acum n-as spune ca a fost o problema... Sunt nascuta intr-o zodie de aer si imi place sa ma misc tot timpul, iar asta cred ca ma pastreaza in forma atat in viata profesionala, cat si acasa. Daca as fi avut o munca statica, de birou, nu mi-ar fi placut si poate n-as fi fost nici atat de fericita cu intreaga mea existenta. Faptul ca ma pot misca, intalnesc o multime de oameni si stiu ca ma pot intoarce in cercul meu intim, imi da echilibru. Pana la urma, casa unui actor este acolo unde lucreaza. Am lucrat in Anglia timp de trei luni si imi adusesem fotografii cu familia, vaze, adica mici elemente de acasa pe care le-am pus acolo unde locuiam, ca sa ma simt bine. La fel am procedat si in Franta, unde am locuit intr-un apartament dintr-un hotel situat in sud si mi-am amenajat spatiul asa incat sa ma simt ca acasa.

Este adevarat ca trebuie sa gasesti un partener care sa aiba generozitate si intelegere fata de aceasta meserie. Un actor nu e un om simplu si nu are o viata simpla. Trebuie sa intelegi nevoia lui de a fi uneori singur, de a reflecta la ceea ce a facut peste zi. Cand lucrezi la un film, esti ca intr-un fel de cantonament si asta presupune niste sacrificii. Un barbat poate sa vrea o mancare gatita, o siguranta familiala, vrea si copii, vrea sa stai mai mult cu el si de multe ori nu se poate... si atunci intervin discutiile. Sigur ca apoi e frumos, cand mergeti impreuna la premiera si vede ca filmul are un impact deosebit, dar pana la "produsul finit" apar si scantei.

- Cum va place sa va petreceti putinul timp liber pe care il mai aveti la dispozitie?
Imi place teribil sa fiu spectator de film, sa merg la cinema. Cel mai mult iubesc filmele care ma fac sa uit ca eu insami sunt actrita. De exemplu, acum o luna am fost invitata sa fac parte din juriu in cadrul Festivalului Filmului de Dragoste de la Mons. Am vazut vreo 14 filme in 4 zile. Marele premiu a fost luat de un film care mi-a placut realmente, tocmai pentru ca m-a facut sa uit de meserie. E vorba despre un film nemtesc, "Emmas Gluck" ("Bucuria Emmei"). Exceptional! Un alt film care mi-a placut enorm a fost "la vie en rose", despre viata actritei Edith Piaf. Actrita a fost iesita din comun, te uiti la ea si juri ca este Edith. Filmul este de fapt o proiectie foarte fina a vietii ei, prin intermediul cantecelor. De asemenea, imi place sa calatoresc si sa ascult muzica, in special jazz...