Martha Bibescu, principesa veșnic înamorată

Martha Bibescu a demonstrat că sfera publică, înțeleasă mai ales în dimensiunea sa socială și culturală, le poate cuprinde și pe femei, care și-au cucerit locul nu numai prin inteligență și hotărâre, dar și cu multă grație.

Origine și alianțe matrimoniale

Martha Bibescu provine dintr-o familie respectată nu numai datorită vechimii numelui, dar și rolului pe care l-a jucat în viață politică și culturală a țării. Mama sa, Smaranda Mavrocordat, era descendenta unei familii ce dăduse principi aflați pe scaunul Țărilor Românești în secolul XVIII. Ea se căsătorise cu Ion Lahovary, și el o veriga dintr-un lanț de miniștri, prim-miniștri și generali.

S-a născut în 1886 ca al treilea copil, la mijlocul unei serii de cinci ce va resimți dispariția prematură a singurului băiat, mai mare decât ea cu doi ani, destinat să ducă mai departe numele familiei. Tragicul eveniment a avut consecințe directe asupra micuței copile deoarece mama sa se va îndepărta de ea și va rămâne toată viață neconsolată de pierderea unicului fiu. Răceala și lipsa dragostei materne vor fi resimțite acut de viitoarea principesă, iar jurnalele sale au surprins acest sentiment făcându-și loc deseori, că notații fugare sau subliniate, în paginile amintite.

De aceea, fondul educației Marthei va fi asigurat mai ales de bărbați, ceea ce era destul de neobișnuit pentru epoca sa, tatăl sau în primul rând, dar și bunicul din partea mamei, prințul Alexandru Mavrocordat, sau fratele mai mare al tatălui său, generalul Iacob Lahovary.

În lipsa mamei, educația i-a fost completată de diferite institutoare, iar mai târziu a cunoscut școlile de fete, ca pensionul Dubuc de la Biarritz, "cripta copilăriei mele" după cum avea să-l numească mai târziu în jurnal. Toate aceste avataruri nu au împiedicat-o să devină sigură de sine, o siguranță întărită de inteligență, cultură, frumusețe și nu în ultimul rând de origine socială. Una dintre primele persoane care au remarcat-o a fost regina Elisabeta a României. Aceasta i-a propus să pozeze pentru o serie de picturi de la biserica din Curtea de Argeș, prin ea Martha făcând cunoștință perechii moștenitoare a tronului, Ferdinard și Maria, cu aceasta din urmă rupând însă orice legătură după suirea pe tron.

În 1902, la doar 16 ani (o vârstă destul de fragedă care amintea mai degrabă de perioada la care fetele se măritau în mod obișnuit cu exact un secol în urmă), Martha s-a căsătorit cu prințul George Valentin Bibescu, nepotul fostului domn al Munteniei, Gheorghe Bibescu.

Căsătoria a fost rodul unei pasiuni înflăcărate și scurte, care i-a oferit Marthei independența și i-a asigurat o situație materială confortabilă. Familia Bibescu era una dintre cele mai înstărite, posedând printre altele domeniile de la Posada și Mogoșoaia, cu al sau Palat brâncovenesc sau fabrica de ciment Comarnic. La scurtă vreme după nașterea fiicei, cei doi vor decide să ducă vieți separate, chiar dacă nu vor divorța, lucru ce va alimenta din plin "rubricile" mondene ale saloanelor europene și bucureștene deopotrivă.

Între iubiri, politică și literatură

Putem spune că politica și literatura au marcat de la început viața Marthei Bibescu datorită mediului familial. Ele vor deveni adevărate moduri de viață într-o legătură cu atât mai inexplicabilă cu cât i se vor alătura iubirile, eliberate de convențiile asumate prin căsătorie. Faima ei europeană nu a fost altceva decât un drum jalonat pe rând de succese literare și de răsunătoare legături sentimentale.

Contemporanii au considerat că propaganda pe care a făcut-o, alături de o altă figură feminina ce a spart toate canoanele, regina Maria, în favoarea intrării Romaniei în război la 1914 alături de Anglia și Franța, a avut un rol esențial în combaterea simpatiilor pro-germane.

Mult mai documentată este legătura cu Charles-Louis, prinț de Beauvau Caron, personaj coborât parcă direct din paginile lui Marcel Proust pe care Martha Bibescu l-a cunoscut la Paris. Sau relația cu regele Spaniei, Alfons al XIII-lea, ca să nu mai vorbim de lordul Christopher Thompson, căruia îi va dedica o biografie romanțată, care și-a petrecut nu puține clipe în palatul de la Mogoșoaia în preajma primului Război Mondial. Se pare că aristocratul englez, venit în România cu misiunea de a determina semnarea alianței româno-anglo-franceze, o va iniția în arta spionajului, detractorii ei acuzând-o mai târziu chiar de un joc dublu, pus în slujba englezilor, dar și al germanilor. Din fericire pentru ea, a avut doar faima, nu și sfârșitul unei Mata Hari.

Perioada interbelică i-a adus sau mai bine spus i-a prelungit accesul pe scena politică europeană și românească. De la dineurile alături de liderii regimului nazist din Germania, lui Goering îi va face un portret extrem de acid în jurnal, până la apropierea de Elena Lupescu, puternica zilei la București, întâlnim tot atâtea pagini controversate care nu vor putea fi prea ușor șterse la sfârșitul războiului, în ciuda altora venite de la Londra și Paris, unde Martha Bibescu cunoscuse numeroase personalități politice. 

În toată această vreme, literatură a reprezentat nu numai refugiul dătător de energie, dar și una din sursele notorietății sale.

Instaurarea regimului comunist în România de către tancurile sovietice o găsește la Mogoșoaia, pe care o va pierde împreună cu celelalte proprietăți și va reuși cu mare greutate să părăsească țara cu ajutorul unui pașaport britanic la scurtă vreme după instalarea guvernului Petru Groza.

Sfârșitul ei, în 1973, va aduce și stingerea parfumului epocilor pe care le cunoscuse și în mijlocul cărora fusese.

Autor: Alin Ciupală, istoric

Sursă foto: Adevărul.ro