Mariah Carey dă o avere pentru Crăciunul perfect: Dulcea răzbunare a unui copil mare

Vedeta a dezvăluit că face cheltuieli imense de Crăciun pentru a-i răsfăța pe fiii săi, dar și pe copilul din ea căruia i-a lipsit fericirea în trecut.
În fiecare an, cea mai cunoscută Crăciuniță din lume ne aduce atmosfera de sărbători cu cea mai de succes melodie de Crăciun din istorie, "All I Want For Christmas". Și, continuând titlul piesei, tot ce își dorește Mariah Carey de Crăciun este pur și simplu... totul.

Crăciunul care lipsea în copilărie


Artista a dezvăluit nu se poate abține să nu facă cheltuieli uriașe de Crăciun și că se bucură în fiecare an de spiritul sărbătorilor, nu doar pentru gemenii ei, Monroe și Morocco, ci și pentru copilul din ea. "Cred că e ceva ce durează de când eram copil, când îmi doream ca lucrurile să fie perfecte de sărbători. Și nu erau niciodată. Întotdeauna cineva strica momentul, întotdeauna membrii acestei familii dezorganizate care se strângeau împreună stricau totul", a spus vedeta pentru Elle.

"O grămadă de lucruri rele mi s-au întâmplat când aveam 12 ani", a adăugat ea.



"Regina Crăciunului" a amintit în autobiografia ei cruzimea cu care o trata mama sa geloasă și a dezvăluit că a fost abuzată sexual în copilărie, dar și agresată din motive rasiale.

"Dar acolo era și spiritul acelui copil, acea luptătoare care nu se lăsa, care se accepta așa cum era, chiar dacă lumea nu mă înțelegea din punctul meu de vedere", a povestit artista.

Cântăreața a adăugat că sărbătoarea Crăciunului era "poate singurul moment în care puteam să respir o secundă". "Am făcut un pact cu mine că nu voi mai permite niciodată să mi se întâmple așa ceva. După ce am trecut de prima mea relație am creat Crăciunul pe care mi-l doream", a mărturisit ea.

Ce înseamnă Crăciunul perfect pentru Mariah Carey


Pentru artista americană, Crăciunul perfect înseamnă că totul sclipește în jurul ei. În fiecare an, de sărbători vedeta merge în stațiunea montană Aspen din Statele Unite, unde se bucură de decorul ca în povești.

"Mă duc efectiv într-un loc cu zăpadă. Renii sunt acolo. Vine Moș Crăciun, îi îmbrățișează pe copii. Și, apropo, chiar dacă nu aveam copii, tot aș fi făcut asta", a menționat vedeta.

Mariah Carey a pregătit un show special de Crăciun anul acesta, o poveste unică despre Crăciunul Magic al lui Mariah Carey. Evident, melodia lansată în anul 1994 "All I Want For Christmas" nu va lipsi din spectacolul special.



În show-ul care va fi lansat vineri, 4 decembrie, pe platforma de streaming Apple TV+ vor fi invitaţi Ariana Grande, Jennifer Hudson, Snoop Doog şi mulţi alţi artişti.

Mariah Carey vorbește în acest spectacol despre importanța pe care o are megahitul "All I Want For Christmas" în viața sa și interpretează piesele "Joy to the World" și "Walking in a Winter Wonderland".

Citește și: Britney Spears a împlinit 39 de ani, dar nu e fericită.
Vedeta trăiește tot „sub papucul“ tatălui ei


În 2019, melodia "All I Want for Christmas Is You" s-a clasat în fruntea topurilor americane pentru prima dată în 25 de ani. Piesa a ocupat locul întâi în clasamentul revistei Rolling Stone şi în Billboard Hot 100. "All I Want for Christmas is You" este al 19-lea hit al lui Mariah Carey care ocupă prima poziţie în Billboard's Hot 100.

"All I Want for Christmas Is You" a devenit, de asemenea, prima piesă dedicată Crăciunului care ajunge pe primul loc în Billboard's Hot 100 de la "The Chipmunk Song", în 1958.


Foto: Hepta

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod