Fiica rockerului Steven Tyler a devenit mamă pentru a doua oară în luna februarie, când a adus pe lume un băieţel de care ea şi logodnicul său, David Gardner, sunt tare mândri. De atunci, actriţa în vârstă de 38 de ani obişnuieşte să posteze constant pe Instagram fotografii cu micuţul Sailor Gene.
Recent, Liv Tyler a realizat şi primul pictorial cu fiul ei, pentru revista Vogue. Într-una dintre imagini, actriţa priveşte spre obiectiv în timp ce îşi ţine în braţe bebeluşul.
Într-o altă imagine, vedeta din "Stăpânul inelelor" pozează mai provocator: îmbrăcată în pijamale din mătase, de culoare neagră, ea stă întinsă într-un fotoliu, lăsând la vedere picioarele sale lungi.
Iubitul actriţei a fost încântat de acest pictorial şi a scris pe contul lui de Instangram: "Mama şi Sailor Gene, luna aceasta, în Vogue britanic... Atât de frumoşi şi drăguţi", a postat el.
Posteaza comentariu