Justin Bieber și Hailey Baldwin s-au logodit pe 7 iulie, în Bahamas, la doar trei luni după ce s-au cunoscut, și s-au căsătorit într-o ceremonie ținută în Bahamas. Cei doi au mărturisit pentru Vogue că din momentul în care s-au regăsit, în mai 2018, după ce s-au mai întâlnit de câteva ori în anii anteriori, au decis să nu facă sex până când vor deveni soț și soție.
Cântărețul în vârstă de 24 de ani a spus că perioada de abstinență l-a ajutat să se simtă mai aproape de Dumnezeu.
"Dumnezeu nu ne cere să nu facem sex pentru că vrea să impună niște reguli. Ci pentru că vrea să ne transmită: <<Încerc să te apăr de durere și de suferință>>", a spus Bieber. "Cred că sexul poate provoca multă suferință. Uneori oamenii fac sex pentru că nu se simt destul de buni. Pentru că le lipsește stima de sine. Femeile fac asta, bărbații fac asta", a continuat el.
"Am vrut să mă dăruiesc din nou lui Dumnezeu în felul ăsta, pentru că am simțit că așa era mai bine pentru starea sufletului meu. Și cred că Domnul ne-a binecuvântat în schimb pe mine și pe Hailey. Sunt recompense. Ești premiat pentru comportamentul bun", a mai spus starul în interviul publicat de Vogue.
Justin și-a respectat celibatul mai mult de un an și spune că abstinența a jucat un rol important pentru amândoi. "Când am văzut-o, în iunie anul trecut, uitasem cât de mult o iubeam, cât mi-a lipsit și ce impact pozitiv a avut asupra vieții mele. M-am gândit: <<La naiba, asta e ceea ce caut>>", a povestit el.
Posteaza comentariu