Referindu-se la libertatea pe care internetul o oferă la adăpostul anonimității, Madonna a spus pentru Cosmopolitan că nu ia în seamă acest gen de exprimare. "Nu poți să stai în spatele computerului sau telefonului și să spui orice vrei. Poți să-mi spui asta în față? Mi-ai spune-o în față? Mă îndoiesc", a conchis vedeta.
Madonna s-a mai declarat și în alte rânduri împotriva opiniilor vehiculate pe internet. Săptămâna trecută, cântăreaţa americană a publicat o fotografie nud pe contul ei de pe Instagram pentru a protesta faţă de "ipocrizia reţelelor de socializare".
Potrivit presei americane, noua fotografie face parte din campania mondială de promovare a celui mai recent album al artistei americane.
După ce a fost parodiată pentru o fotografie care o prezenta pe vedetă în timpul semnării unui contract, cântăreaţa, în vârstă de 56 de ani, a publicat pe contul ei de Instagram o fotografie în care pozează complet goală.
"De ce ar fi posibil să îţi arăţi fesele, dar nu şi sânii? Poţi să te îneci în ipocrizia reţelelor de socializare", afirmă cântăreaţa americană în textul care însoţeşte acea imagine.
Pentru a-şi nuanţa şi mai mult afirmaţia, Madonna şi-a "acoperit" sânii din acea fotografie de pe Instagram cu o bandă neagră.
Noul ei album, "Rebel Heart", lansat pe 9 martie, a generat păreri împărţite în rândul criticilor de specialitate şi chiar în rândul fanilor artistei, notează Mediafax. Vânzările din primele săptămâni de după lansare pentru acest material discografic, al 13-lea din cariera ei, au fost mai mici decât cele generate în perioada echivalentă de precedentul ei album, "Hard Candy", apărut pe piaţă în 2008. Specialiştii explică acest semi-eşec al cântăreţei americane prin faptul că ritmurile electro de pe noul album nu au fost suficient de antrenante pentru a-i convinge pe critici, iar unii dintre internauţi merg până într-acolo încât spun că a sosit timpul ca Madonna să se retragă din activitate.
Considerată una dintre cele mai bune artiste pop ale tuturor timpurilor, numită şi "Queen of Pop (regina muzicii pop)", Madonna este şi cea mai bine vândută cântăreaţă din secolul XX, potrivit Recording Industry Association of America, cu peste 300 de milioane de albume vândute în întreaga lume. În martie 2008, ea a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.
Foto: Hepta
Posteaza comentariu