Madonna. Cum s-a transformat de-a lungul timpului. Imagini inedite!

Regina muzicii pop a împlinit vineri, 16 august, vârsta de 55 de ani, ocazie cu care a organizat o petrecere extravagantă cu tematică franceză, în timpul căreia a purtat un costum spectaculos, inspirat din ţinutele reginei Marie Antoinette.

Pentru a o sărbători la rândul nostru am decis să aruncăm o privire în trecut, de-a lungul carierei celei care a devenit una dintre cele mai bine vândute artiste ale tuturor timpurilor. La capitolul transformări, Madonna a dovedit că este asemenea unui cameleon, de-a lungul timpului experimentând numeroase schimbări.
La 55 de ani, diva demonstrează că şi-a păstrat din prospeţimea şi tinereţea. Mai jos poţi vedea imagini care ne arată cum a evoluat look-ul artistei.

Considerată drept "una dintre cele mai bune artiste pop ale tuturor timpurilor", Madonna este şi cea mai bine vândută cântăreaţă a secolului XX, potrivit Recording Industry Association of America, cu peste 200 de milioane de albume vândute în întreaga lume, care i-au adus şi o avere estimată la peste un miliard de dolari.În martie 2008, cântăreaţa a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.
Viaţa personală a artistei a fost una zbuciumată, căpătând o reputaţie de devoratoare de bărbaţi tineri. Actori, dansatori, sportivi, producători de filme, Madonna se poate lăuda cu o colecţie impresionantă de bărbaţi care i-au trecut prin pat. Vedeta a fost căsătorită de două ori. Mariajul ei cu actorul Sean Penn s-a încheiat după patru ani, în 1989, iar căsnicia cu regizorul britanic, Guy Ritchie, s-a încheiat în 2008.
1 din 20

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod