Luke Perry, așa cum era când a cucerit o generație: 40 de imagini din anii '90 cu băiatul rău din „Beverly Hills, 90210“

Tânărul Luke Perry, în rolul lui Dylan, unul dintre cele mai iubite personaje din serialul "Beverly Hills, 90210"


Coy Luther Perry III s-a născut în Mansfield, Ohio, și a crescut în comunitatea restrânsă din Fredericktown, apoi s-a mutat la Los Angeles pentru a urma o carieră în actorie după ce a terminat liceul. A avut mai multe slujbe în timp ce încerca să îşi facă un nume. A început să devină cunoscut în 1988, după ce a jucat în serialul "Loving", pentru care s-a mutat la New York.

Într-un interviu radio din 2013, Perry a declarat că a mers la 256 de audiţii până a obţinut un mare rol. În anul în care a jucat în "Loving", Perry a obţinut un alt rol într-un serial, în "Another World".

Rolul vieţii sale a fost însă cel al băiatului rău Dylan McKay din serialul "Beverly Hills 90210", lansat în 1990, notează Mediafax. Personajul lui Perry a devenit foarte popular, dar actorul a decis să părăsească serialul în cel de-al şaselea sezon, pentru a se distanţa de acesta.
S-a întors însă în cel de-al nouălea sezon.

Luke Perry a mai jucat în filme precum "Good Intentions", "Red Wing" şi "Buffy the Vampire Slayer", care ulterior a devenit un mare succes TV.  El și-a făcut debutul și pe Broadway, New York, în 2002, în rolul Brad din "The Rocky Horror Picture Show", însă pe micul ecran a avut cel mai mare succes, cu apariţii în "The Incredible Hulk", "Jeremiah", "Oz", "Windfall" şi "John from Cincinnati."

Actorul avea doi copii, în vârstă de 21 și 18 ani, cu fosta soție, Rachel Sharp, cu care a fost căsătorit între 1993 și 2003.
De atunci, el nu a mai avut o relație de durată.

 

Foto: Hepta

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod