Serialul ProTV a fost lansat în 2011 şi a rezistat vreme de patru ani, având perspective bune pentru cel puţin încă două sezoane, anul 2016.
Nu a fost un boom de la început, dar s-a transformat în cea mai puternică armă pentru postul de televiziune care-l difuzează. Creatorul filmului, un actor care a trecut la scris, este primul realizator al unui sitcom cu viaţă lungă. Mimi Brănescu a reuşit să supravieţuiască într-un mediu extrem de competitiv şi subiectiv. Mai mult, până la urmă a reuşit chiar să se impună. Cu ajutorul acestui serial, devine unul dintre cei mai influenţi scenarişti din România.
© Copyright: MEDIAFAX
Lovitura Pro TV. Las Fierbinţi, arma de distrugere în masă a concurenţei!
Pe ce se bazează popularitatea acestui show de televiziune? Cine este în spatele lui şi cum a reuşit să ajungă la sezonul opt, asta în condiţiile în care nu e telenovelă, ci comedie?
22 Septembrie 2015
Comentarii (3)
Măi Zebro, după limbaj şi atitudinea din discursul tău cred că poţi fi un personaj din Las Fierbinţi. Unul negativ. Schimbă programul şi abţine-te, nu jigni. Şi nici la Vocea României sau Master Chef nu trebuie să te uiţi că le murdăreşti. Cu stimă pentru producători.
Este un serial bun,plin de umor si cred ca le place foarte mult oamenilor de la sate ,si este pe intelesul tuturor
Marturisesc faptul ca m-a uimit articolul cu " succesul " acestui serial enervant ,realizat parca special pt.persoane cu handicap mental,mai precis pt.retardati,caci nu-mi pot imagina ca un om normal sa urmareasca asa ceva. De la aspectul actorilor,care apar murdari,ingalati,de iti e sila sa te uiti la ei,pana la dialogurile cu un limbaj vulgar,acest film nu a adus nimic care sa trezeasca interesul publicului,nici macar prin niste peisaje frumoase. Prin urmare cred ca acest rating este ridicat artificial si nu-mi pot imagina cine s-ar uita la acest film abject! Singurele emisiuni de la Protv care merita un ratig ridicat sunt Vocea Romaniei si Master Chef! Zebra.
Posteaza comentariu