Linda Gray

Linda Gray, din nou pe micul ecran: Sue Ellen din „Dallas“ arată excelent la 76 de ani

Linda Gray
La 76 de ani, Linda Gray încă este o actriţă căutată. Ea a fost invitată să joace în serialul britanic "Hollyoaks"


După audienţele colosale înregistrate în anii '80 de serialul "Dallas", o nouă versiune a fost lansată în 2012 şi s-a încheiat pe 22 septembrie 2014, odată cu difuzarea ultimului episod din cel de-al treilea sezon.

Al treilea sezon al versiunii moderne a serialului s-a sfârşit cu moartea personajului Christopher Ewing, interpretat de actorul Jesse Metcalfe, însă această strategie şocantă a producătorilor nu s-a tradus într-o creştere spectaculoasă a audienţei show-ului.

Producţia show-ului a fost serios afectată de moartea actorului Larry Hagman, unul dintre actorii din distribuţia originală a serialului "Dallas", la jumătatea celui de-al doilea sezon, chiar dacă Patrick Duffy şi Linda Gray, colegii lui din distribuţia originală, au continuat să joace până la finalul serialului.

Warner Horizon Television a produs pentru postul TNT serialul "Dallas", în care actorul Patrick Duffy a interpretat din nou personajul Bobby Ewing, devenit "patriarhul" familiei Ewing, după moartea fratelui său mai mare, J.R.

Din distribuţia serialului au mai făcut parte actorii Linda Gray, Josh Henderson, Jesse Metcalfe, Jordana Brewster, Julie Gonzalo, Brenda Strong, Mitch Pileggi, Emma Bell şi Juan Pablo Di Pace.

Larry Hagman a interpretat personajul J.R.

Ewing din 1978 până în 1991, dar şi în primul sezon din continuarea acestui serial, difuzat din 2012 până în 2013. Actorul american a murit în noiembrie 2012 la vârsta de 81 de ani. Rolul său, cel al personajului J.R. Ewing, este cel al unui bărbat malefic, care adoră să îşi înşele partenerii de afaceri, dar şi soţia.

Episodul "Who Shot JR?", difuzat în 1980, a rămas până în zilele noastre unul dintre programele de televiziune cu cea mai mare audienţă din lume, iar serialul original "Dallas", difuzat în 13 sezoane, a avut o popularitate uriaşă pe plan mondial, notează Mediafax.

Noul "Dallas" a fost vizionat la debutul său de 7 milioane de telespectatori în 2012, însă audienţa serialului a scăzut considerabil în sezoanele următoare.

Ultimul episod din cel de-al treilea sezon, difuzat în Statele Unite pe 22 septembrie, a fost urmărit de 1,7 milioane de telespectatori.


Foto: Daily Mail

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
19 Noiembrie 2016
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod