LaLa Band: Sore Mihalache, actriţa din „Pariu cu viaţa“, visează la Hollywood

Sore Mihalache, actriţa care intrepretează rolul Sarei din serialul „Pariu cu viaţa“, ne-a acordat un interviu în care a vorbit despre viaţa şi cariera ei.

Cum ai ajuns să faci parte din echipa „Pariu cu viaţa“?

Acum 2 ani am fost aleasă pentru rolul Sarei, în urma unui casting la care au participat peste 30.000 de persoane. A fost momentul care mi-a schimbat viaţa!

Crezi că ai devenit cunoscută datorită serialului „Pariu cu viaţa“ sau datorită melodiilor tale?

Consider că a fost o combinaţie fericită, s-au întâmplat în acelaşi timp şi am avut norocul ca oamenilor să le placă atât serialul cât şi melodiile mele.

Sunt convinsă că nu aş fi ajuns la o asemenea notorietate într-un timp atât de scurt fără una din ele. Îi mulţumesc în fiecare zi îngerului meu păzitor pentru toate lucrurile frumoase care mi se întamplă.
 
Fenomenul „LaLa Band“.

Cum s-a născut şi cum a ajuns să aibă atâta succes?

„LaLa Band“ a luat naştere în urma serialului, iar fenomenul există datorită tuturor celor care au iubit povestea, personajele şi ne-au transformat pe noi în nişte modele pentru adolescenţi. E o mare responsabilitate, totodată, nu pot descrie în cuvinte fericirea pe care o trăim pe scenă, când vedem mii de tineri rezonând cu muzica noastră.
 
Te simţi mai bine pe platoul de filmare sau pe scenă, la concerte?

Nu mă văd renunţând la vreuna din ele. Fac parte din mine şi mă definesc ca persoană, dar şi ca artist.
 
Ai făcut în viaţă ceea ce ai vrut sau te-au influenţat rudele şi prietenii?

Am cerut, bineînţeles, sfaturi familiei atunci când am avut unele incertitudini.
Însă, întotdeauna am acţionat şi am luat decizia finală cântărind de mai multe ori situaţia.

De multe ori aleg să mă ghidez după instinct şi nu-mi place să trăiesc cu regrete.


 
Ce îţi doreai să fii când erai mică şi unde crezi că erai acum dacă nu ajungeai cunoscută?

De mică mi-am dorit să devin artist şi muncesc în fiecare zi pentru a-mi duce visul mai departe. Nu m-am imaginat până acum în altă ipostază în afară de cea de artist.
 
Cum arată o zi obişnuită din viaţa ta?
 
Mă trezesc dimineaţa, plec către platourile de filmare pentru „Pariu cu viaţa“ şi mai termin seara, după care dau o fugă la studiourile „HaHaHa Production“.

În weekend-uri, însă, îmi petrec timpul în sălile de spectacol, cu probe de sunet, sesiuni de autografe şi culminând cu un concert de 3 ore. E multă muncă, însă îmi place teribil.
 
Ce îţi place să mănânci şi cum reuşeşti să te menţii în formă?

Nu sunt o gurmandă, mănânc doar când mi-e foame şi, în general, puţin. Îmi place sushi-ul, iar în ultima vreme am renunţat oarecum la carne, pur şi simplu nu-mi mai cere corpul. În rest, am parte de multe antrenamente de dans pentru serial.
 
Eşti de acord cu operaţiile estetice? Ţi-ai pune silicoane sau botox?

Sunt de acord cu operaţiile estetice dacă au rolul de a înlătura un defect fizic vizibil.
Dacă sunt doar mofturi pentru a ne apropia de perfecţiune, nu le sprijin. Consider că fiecare vârstă are frumuseţea ei şi trebuie trăită ca atare.
 
Ce planuri de viitor ai? Visezi să ajungi la Hollywood?

Cred că orice actor îţi doreşte să ajungă cât mai sus. Desigur, sper să joc într-o producţie la Hollywood cândva, însă nu asta e prioritatea mea acum. Ce îmi doresc cel mai mult în prezent e ca muzica mea să ajungă peste hotare, iar lumea să se regăsească în ea.



(iulian.ioncea@imedia.ro)
23 Septembrie 2012