Lady Gaga, cel mai extravagant artist din 2010
A fost un an plin pentru Lady Gaga. S-a impus şi în 2010 la premiile MTV, câştigând opt trofee la MTV Video Music Awards şi trei premii la EMA. La University of South Carolina din Columbia s-a înfiinţat chiar un curs care analizează succesul de care se bucură, a fost desemnată cel mai influent artist din lume potrivit sondajului realizat de revista Time, devansând-o pe celebra realizatoare de televiziune Oprah Winfrey. Billboard a declarat-o artistul anului 2010, după ce a militat pentru drepturile homosexualilor din armata americană, dar şi pentru abstinenţa sexuală, a lansat hit după hit şi a frapat cu ţinutele de scenă şi cu apariţiile publice.
Lady Gaga şi-a dorit dintotdeauna să cucerească lumea şi a reuşit acest lucru într-un timp foarte scurt. Iată cele mai şocante apariţii, declaraţii şi secrete ale artistei aflate în 2010.
Cocaină de pe Bibilie
Într-un interviu acordat revistei Vanity Fair, artista a declarat că obişnuia să îşi facă liniuţele de cocaină pe o Biblie pe care o avea în camera ei: "Au fost vremuri când eram dependentă de cocaină, iar viaţa mea era distrusă. Nu mai avea capacitatea de a mă concentra pe nimic altceva, fiindcă mă gândeam mereu la droguri. Existau momente în care eram atât de drogată, încât nici nu ştiam ce fac", a declarat cântăreaţa
Foarte timidă
În trecut, cântăreaţa era incredibil de timidă. Potrivit fostului ei impresar Bob Leone, excentrica Lady Gaga avea trac înainte să urce pe scenă atunci când era adolescentă şi mereu avea nevoie de mama ei pentru a-i oferi sprijin moral. "Încă din adolescenţă era o compozitoare foarte bună şi ştia să cânte la clape cum puţini artişti ştiu. După primul ei show-ul sub numele de Lady Gaga, toţi erau foarte încântaţi şi nu vorbeau decât despre modul în care s-a prezentat pe scenă. Dacă cineva o întreba care este ţelul ei, răspundea fără ezitare 'Cucerirea lumii!'. Şi iată că a reuşit", declara Leone anul acesta
Copiii dăunează creativităţii
Gaga este speriată de momentul în care va deveni mamă: "Cred că o femeie se schimbă din punct de vedere creativ după ce naşte un copil. Nu sunt deloc pregătită pentru asta", spune artista. Ea crede că în momentul în care ar deveni mamă, copilul i-ar influenţa creativitatea într-un sens negativ
În hălci de carne
Cu siguranţă, acest outfit a fost cel mai "interesant" din 2010. Aşa a venit Gaga pe scenă să îşi ridice de la Cher trofeul Moonman decernat de MTV. "Nu am crezut niciodată că am să o rog pe Cher să-mi ţină geanta din carne", declara, la momentul respectiv, artista. "Creaţia" în care s-a prezentat a fost semnată Franc Fernandez, cel care i-a aplicat şi o pălărie confecţionată din carne de porc
Îi este frică de telefon
Artista a mărturisit că este înspăimântată de gândul că radiaţiile emise de telefoanele mobile dăunează sănătăţii şi de aceea a ajuns să-i fie frică de ele. Gaga nu suportă să aibă mobile aproape de corpul ei, iar atunci când vorbeşte la telefon, roagă pe cineva să-i ţină dispozitivul cât mai departe de ureche. "Poţi să faci tumori pe creier sau cancer", a spus GaGa, speriată. Atunci când e singură şi nu are cine să-i ţină telefonul, îl dă pe speaker şi stă cât mai departe de acesta..
Are superstiţii legate de sex
Sexul la întâmplare îi afectează în mod negativ abilitatea de a crea şi spune că preferă să păstreze intimitatea fizică doar cu partenerul pe care ajunge să îl iubească. "Am superstiţii ciudate legate de sex. Dacă nu faci asta cu cineva care să ţină cu adevărat la tine sau care te iubeşte cu adevărat, energia ta personală poate fi afectată foarte mult. Cred că dacă eşti uşuratică şi te culci cu oricine, oamenii îţi pot 'fura' anumite chestii care îţi aparţin. Este important să faci dragoste mereu, nu doar sex", spune Lady Gaga
Gaga a fost bărbat
... pentru o şedinţă foto. Deşi credeam că nimic nu ne mai poate surprinde la excentrica artistă, Lady Gaga a reuşit să mai facă ceva ce a adus-o iarăşi în centrul atenţiei în 2010: a pozat îmbrăcată în bărbat într-o şedinţă foto, ascunzându-şi părul blond sub o perucă neagră, masculină. Fotografiile au fost publicate în revista pentru bărbaţi Vogue Hommes din Japonia
Poartă Ingrid Vlasov
În luna octombrie, GaGa a fost fotografiată la Londra purtând o creaţie a designerului român Ingrid Vlasov. Piesa vestimentară făcea parte din colecţia de primăvară-vară 2011 pe care Vlasov a prezentat-o la Paris Fashion Week, pe 5 octombrie. Cântăreaţa a mai purtat o piesă din colecţia de toamnă-iarnă semnată Vlasov. "Niciodată un designer român nu a reuşit acest lucru", a declarat, la momentul respectiv, criticul de modă Alin Gălăţescu
Cea mai puternică din lume
În clasamentul celor mai puternice femei din lume, realizat de Forbes în 2010, Lady Gaga se află pe locul 7. Ea s-a evidenţiat foarte uşor prin capacitatea ei de a se reinventa la fiecare apariţie şi prin dezinvoltura şi curajul de care dă dovadă întotdeauna
Cea mai căutată pe internet
În 2010, Lady Gaga a devenit oficial primul artist din lume ale cărui videoclipuri au depăşit un miliard de vizualizări pe site-ul YouTube. În aceeaşi perioadă declara că este îngrozită de ideea că ar putea sfârşi precum John Lennon, care a fost împuşcat de un fan chiar în faţa apartamentului său, în anul 1980. De aceea, Gaga şi-a mărit echipa de securitate şi are gărzi de corp chiar în apartamentul ei din New York, care o păzesc atunci când doarme