Când ești ziarist se mai întâmplă. Întâlnești fel de fel de oameni, întâlnești și vedete, nu ai cum să le eviți. Mi s-a întâmplat și mie. Am cunoscut de la foști șefi de stat suferind de mesianism întârziat (vedete politice!) până la închipuiți din țara noastră (oameni de televiziune!), dar și nume mari, de la Hollywood. Cuvântul “nume” nu e ales la întâmplare. Cei mai mulți sunt doar niște nume, produse care se împachetează binișor și au buni agenți de vânzare.
Scriu aceste rânduri dintr-o cameră de hotel din Londra, de la ultimul etaj. Plouă, bineînțeles. Văd prin ploaie o biserică enormă, centrală și mă gândesc la relativitatea ei. Lângă vechea biserică e un bordel nu foarte frecventat – îl bănuiesc în pragul falimentului. Oamenii își fac chipuri cioplite. Au nevoie de eroi, au nevoie de supereroi, au nevoie de megaeroi, au nevoie de zei și au nevoie de curve, au nevoie de povești, au nevoie de ficțiune, își mistifică până și istoria, căci altfel cum ar suporta realitatea?
Și – wow! - nu toate vedetele din America sunt de carton. Cele mai multe nu sunt de fapt chiar de carton. Sunt inteligente în logica business-ului. Sunt cele care s-au adaptat cele mai bine. Au și marginalii vedetele lor, autentice, adevărate și ele, dar cele din mainstream contează încă.