Potrivit presei britanice, Kylie a avut câteva certuri cu iubitul său înainte de a călători în Franța pentru a participa la Săptămâna Modei de la Paris, în ianuarie.
"Mulţumesc pentru toată dragostea voastră şi pentru că mă ajutaţi să trec peste acest capitol din viaţa mea. Ne dorim tot binele unul altuia şi fiecare ne îndreptăm spre noi orizonturi.
În decembrie 2015, cântăreaţa s-a declarat deranjată că tabloidele l-au etichetat pe Joshua drept un "toyboy", un tip uşuratic care profită de celebritatea ei. Kylie a declarat că s-a săturat de acest termen, pe care îl consideră jignitor la adresa lor. "Cred că e denigrator pentru amândoi. Aş vrea să şterg acest cuvânt. Ne jigneşte, pentru că noi nu suntem aşa. Doamne, aş vrea să ce e în spatele acestei poveşti", a spus vedeta pentru ediţia australiană a cotidianului Daily Mail.
Kylie Minogue şi Joshua Sasse s-au cunoscut în septembrie 2015, când au filmat împreună o scenă pentru show-ul american de televiziune Galavant.
Artista născută în Melbourne, Australia, s-a dedicat muzicii, după succesul pieselor "Locomotion" - care a ocupat primul loc în topul australian timp de şapte săptămâni - şi "I Should Be So Lucky", ambele fiind single-uri de pe albumul de debut din 1988, intitulat "Kylie".
Hituri precum "Where the Wild Roses Grow", în duet cu Nick Cave, "Spinning Around", "Kids", în duet cu Robbie Williams, "On a Night Like This", "Can't Get You Out of My Head", "In Your Eyes", "Love At First Sight", "Come Into My World", "Slow" şi "I Believe in You" i-au adus vânzări de peste 60 de milioane de albume în întreaga lume şi numeroase premii, notează Mediafax.
În 2008, vedeta a concertat şi la Bucureşti, în cadrul turneului KYLIEX2008.
Foto: Daily Mail, Hepta
Posteaza comentariu