Una dintre slăbiciunile vedetei este colecția impresionantă de genți de designer, valorând aproape un milion de dolari. Kylie deține cinci genți Hermès Birkin care costă, în total, în jur de 44.200 de dolari. Colecția ei incredibilă include o mulțime de modele roz, printre care și o geantă Birkin 30 Calfskin Satchel, care costă 17.691 de dolari.
Kylie nu colecționează doar genți moderne, ci și câteva modele vintage, la loc de cinste tronând un exemplar Louis Vuitton Speedy 30 Monogram Multicolore Noir, cu un preț estimat la 963 dolari pe site-urile de produse de lux second-hand.
Între modelele metalice create de Louis Vuitton se remarcă cele din gamele Alma și Speedy, cu prețuri cuprinse între 2.288 și 5.569 de dolari.
Punând la socoteală și modelele vintage și edițiile limitate ale designerilor, întreaga colecție valorează aproape un milion de dolari. Potrivit Daily Mail, multe modele se vând doar pe baza unei liste de așteptare și pot trece și șase ani până când doritoarele ajung în posesia lor. Colecția vedetei, cu genți care au prețuri cuprinse între 11.609 până la suma colosală de 322.466 dolari, include modele create de peste 20 de designeri.
În 2016, Kylie Jenner a lansat compania de cosmetice Kylie Cosmetics, care a cucerit piaţa cu produsele destinate clientelor dornice să-şi mărească buzele cu injecţii sau cu supra-contur.
Vedeta a dat lovitura pe piaţă cu linia Kylie Lip Kits, lansată în noiembrie 2015 la preţul de 29 de dolari, care s-a vândut rapid. Această gamă a creat o tendinţă generală în industria cosmetică, generând un interes uriaş al clientelor pentru rujuri şi alte seruri cu substanţe active dedicate îngrijirii buzelor, notează Daily Mail.
Succesul lansării a fost urmat de deschiderea magazinului The Kylie Shop şi de apariţia unor buticuri de tip pop-up în New York şi Los Angeles.
Cu 109 milioane de admiratori pe Instagram, Kylie se foloseşte de popularitatea sa uriaşă, ea declarând într-un interviu că nu investeşte în publicitate pentru brandurile sale.
Kylie Jenner a devenit şi cel mai popular designer din lume, potrivit unui studiu realizat de realizat de compania SEMrush pe baza căutărilor online. Ea s-a clasat pe primul loc, cu 9,14 milioane de căutări, surclasând celebra casă de modă Louis Vuitton, care a avut 6.12 milioane de căutări. Pe locurile următoare s-au aflat Tommy Hilfiger, Ralph Lauren şi Calvin Klein.
Foto: Hepta
Posteaza comentariu