După o relaţie de doi ani, Kim şi Kanye s-au căsătorit, pe 24 mai 2014, în faţa a 600 de invitaţi, în cadrul unei ceremonii fabuloase, ce a avut loc la Forte di Belvedere, în Florenţa. Cele două staruri americane au cheltuit 2,8 milioane de dolari pentru ca nunta lor, la care au fost prezente familiile, prietenii apropiaţi şi fetiţa lor, North West, să fie cel mai spectaculos eveniment monden al anului.
De altfel, celebra imagine în care mirele sărută mireasa a devenit cea mai apreciată imagine postată pe platforma Instagram în 2014.
La doi ani de atunci, Kim şi Kanye sunt la fel de influenţi, domină showbiz-ul internaţional, nu doar pe cel american, şi mai un copil, pe fiul lor Saint West, iar ei sunt la fel de îndrăgostiţi, notează site-ul eonline.com.
"Aniversare fericită de doi ani iubirii vieţii mele", a scris Kim pe contul ei de Instagram. "Mă faci atât de fericită! Te iubesc aşa de mult!", a adăgat starleta.
Kim a postat şi o fotografie realizată în voiajul recent pe care ei l-au făcut în Italia, în care apare cu soţul ei. "Verigheta mea strălucea atât de tare pentru iubirea noastră în călătoria de la Roma, când am aniversat doi ani în Italia, ţara în care ne-am căsătorit! #Binecuvântaţi", a scris Kim Kardashian.
Protagonistă a show-ului TV "Keep Up with the Kardashians", Kim Kardashian este actriţa de reality show cel mai bine plătită din televiziunea americană, cu venituri de 52,5 milioane de dolari, potrivit unui top publicat de Forbes, notează Mediafax.
Rapperul şi producătorul american Kanye West a devenit cunoscut la începutul anului 2000.
Cel mai recent album al cântăreţului, "The Life of Pablo" a fost lansat pe 14 februarie 2016, fiind cel de-al 7-lea său material discografic înregistrat în studio.
Foto: Hepta, eonline.com
Posteaza comentariu