Kim Kardashian, bruneta de la Drept: Primele imagini cu starleta transformată în studentă

Starleta de reality show s-a dus la un examen îmbrăcată ca o studentă, dar și-a luat cu ea o geantă din piele de crocodil al cărei preț ar acoperi mare parte din taxele colegilor.

Dacă învață bine sau nu, rămâne de văzut, dar deocamdată Kim Kardashian a prins ceva din zbor: cum se îmbracă un student când se duce la facultate.

Starleta vrea să devină avocat, urmând să susțină examenul de intrare în această profesie în 2022. Iar ca să demonstreze că are de gând să se țină de carte, ea și-a luat în serios statutul de student: îmbrăcată de parcă urma să plece la sala de fitness sau la o porție de jogging, cu pantaloni sport și un hanorac, și încălțată cu ghete sport, ea și-a pus miercuri ditamai rucsacul kaki în spinare după ce a coborât dintr-un SUV argintiu în fața facultății, pregătită de examen.

N-a uitat, însă, să-și ia și geanta crem încăpătoare, dar și un dosar voluminos pe care scria cu litere de-o șchioapă "DREPT PENAL", ținut "strategic", ca să se vadă bine, în timp ce se îndrepta spre intrarea instituției din Los Angeles.

Oricât de bine a studiat Kim modul în care se îmbracă astăzi studenții, n-a reușit, totuși, să-și înfrâneze tentația luxului - geanta Birkin, din piele de crocodil, cu care a venit la școală, valorează cel puțin 100.000 de dolari, dacă nu chiar mai mult, în funcție de când a cumpărat-o.
Gențile Birkin din piele de crocodil sunt de regulă foarte scumpe, recordul de preț fiind stabilit la o licitație din 2017, când o geantă realizată din piele de crocodil din Nil s-a vândut cu 383.000 de dolari, menționează Daily Mail.

Ceea ce ținea Kim în mâna stângă era o geantă confecționată din pielea unui crocodil alb, un exemplar extrem de rar. Ea deține încă o versiune identică, doar cu dimensiuni puțin reduse, a genții cu care a venit la facultate.

Deloc surprinzător, starleta a fost singura care a venit la examen cu o asemenea piesă valoroasă care ar putea acoperi o parte consistentă a taxelor universitare pe care trebuie să le plătească colegii ei, scrie ziarul britanic.


Ulterior, Kim Kardashian a anunțat că a luat examenul. "L-am luat, apropo", a scris ea pe Twitter.

Cu o zi înainte, starleta a postat pe Instagram o imagine cu notițele ei făcute în timp ce învăța pentru acest test.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.