Keo, prins între două iubiri: Andreea Bălan şi Misty. Ce va decide?

Relaţia dintre Andreea Bălan şi Keo s-a încheiat în urmă cu mai multe luni, însă cele două vedete fac în continuare valuri în presă. Artistul a fost părăsit deoarece o înşela pe Andreea cu Misty, o tânără cântăreaţă, alături de care Keo a şi rămas până de curând.

Iniţial, Andreea Bălan nu a atacat-o pe Misty, însă în urmă cu câteva zile, când a aflat că aceasta şi Keo nu mai formează un cuplu, a făcut mai multe declaraţii incendiare.

„O relaţie clădită pe nefericirea altuia nu avea cum să reziste. Şi-a dat seama că eu am fost probabil femeia vieţii lui. Nu am considerat că e iubita lui, ci că e amanta lui. A fost backup-ul care i-a rămas. El îmi spune că îşi doreşte să ne împăcăm. Vedeţi cum stau lucrurile, când era cu mine, nu îşi dorea o familie, avea şi amantă. Acum, că eu sunt într-o relaţie, dintr-o dată el îşi doreşte copii cu mine. Astea sunt lecţii de viaţă. Suferinţa a trecut, putem să colaborăm încontinuare, vom avea o relaţie frumoasă de amiciţie“, a spus Andreea Bălan, la Antena 1.

Deranjată de cele spuse de Andreea Bălan şi că a fost părăsită, crezând că Andreea se va împăca cu Keo, Misty a vorbit la Kanal D despre relaţia pe care a avut-o cu artistul.

Aceasta a făcut declaraţii care arată că ea nu s-a iubit cu Keo doar un an, aşa cum ştia toată lumea.

„Nu am ieşit până acum în presă, să vorbesc, pentru că îl iubeam. Am considerat că nu eu trebuie să fiu persoana care să facă lumină, care să iasă să vorbească. Ei vorbeau, dar în acest timp nimeni nu s-a gândit la mine, el nu mi-a luat apărarea. Momentan, cred că am o mică depresie, m-am izolat de familie, de prieteni. El credea că nu o să vorbesc, iar ea credea despre mine că sunt proasta proastelor şi că nu voi avea curajul să fac asta. Relaţia mea cu Keo a început în perioada când eu eram balerină la o emisiune, pe vremea când nici nu aveam 18 ani. Atunci ne-am cunoscut şi am început să vorbim.
Când l-am cunoscut eu pe Keo, el avea o relaţie de un an şi ceva cu Andreea. Un coleg de-al meu de trupă mi-a zis că el a cerut numărul meu de telefon. I l-am dat, m-a sunat şi am ieşit de câteva ori în oraş. Andreea Bălan era plecată în Mexic, iar noi doi ieşeam în oraş. Treaba asta a durat patru luni şi lucrurile au început să se schimbe, noi ne îndrăgostisem. Ea m-a sunat când s-a întors din Mexic şi mi-a zis că a găsit nişte mesaje către mine în telefonul lui. Am negat tot, i-am zis că am ieşit de câteva ori, dar atât, să stea liniştită, că nu e nimic. Eu l-am protejat. Mai târziu mi-am schimbat numărul de telefon şi am lăsat totul în urmă“
, a spus Misty.

Cântăreaţa a afirmat în continuare că nu a mai ţinut legătura cu Keo, a avut o nouă relaţie, însă s-au reîntâlnit după mai mulţi ani şi a fost păcălită să se împace cu el.
„Eram mică şi l-am iubit şi nu puteam să-l refuz. Ne-am reîntâlnit după trei ani, mi-a zis că s-a chinuit să facă rost de numărul meu, că era disperat să mă caute şi eu l-am crezut, am fost impresionată şi am devenit prieteni foarte buni. Mi-a fost alături mereu. Noi am fost prieteni până acum doi ani. A fost totul la nivel de flirt, eu doream, dar ştiam că nu e bine ce fac. După un an, mi-a cerut să fiu doar a lui, dar el era cu Andreea. Atunci şi eu am început să am nişte pretenţii. În perioada aia el a început să dea mai multă importanţă relaţiei noastre. Mergeam în vacanţe, mă mutasem la el, dar erau multe momente când el pleca brusc, că trebuia să mai meargă şi dincolo, la vilă.
Eram supărată şi pe mine, că nu puteam să ies din relaţia asta nocivă. Eu am ratat multe oportunităţi pentru că îmi creasem un întreg unviers în jurul lui“
, a adăugat artista.

3 Septembrie 2014