Nicole Kidman și Keith Urban s-au cunoscut în 2005, la o gală din Los Angeles, și s-au căsătorit în iunie 2006, la Sydney. După numai patru luni, artistul a urmat un tratament de dezintoxicare, dar cuplul a trecut cu bine peste această încercare. Ei au două fiice, Sunday (opt ani) și Faith (șase ani). Actriţa australiană mai are doi adolescenţi adoptaţi - Isabella, 23 de ani, şi Connor, 21 de ani, din mariajul cu Tom Cruise.
Nicole şi Tom Cruise, care au divorţat în 2001, i-au adoptat pe Isabella şi Connor în timpul căsniciei lor care a durat 11 ani.
Într-un interviu acordat în 2013 revistei Vanity Fair, Nicole Kidman spunea despre Keith că el este marea ei iubire și că era foarte tânără când s-a căsătorit cu Tom Cruise, în 1990. "Atunci când te concentrezi pe celălalt, e ca și cum ai fi într-o bulă, iar asta este foarte copleșitor. Și doar celălalt poate trece prin asta. Asta te aduce foarte aproape de celălalt și este atât de romantic. Sunt sigură că Brad și Angelina au parte de același lucru, pentru că nimeni altcineva nu poate înțelege asta, în afară de persoana care doarme lângă tine", a spus vedeta. "Și cu tot respectul pentru tot ce a am trăit cu Tom, mi-am întâlnit marea dragoste", a spus ea despre Keith Urban.
Nicole Kidman a devenit cunoscută în 1995, cu filmul "Pe viaţă şi pe moarte", în regia lui Gus Van Sant. A câştigat aprecierea criticilor pentru rolul Isabelei Archer din filmul "Portretul unei doamne" (1996), o adaptare a romanului lui Henry James.
Kidman a jucat în filme cu buget mare, precum "Pacificatorul" (1997), alături de George Clooney şi Marcel Iureş, dar şi în comedii romantice, precum "Ce vrăji au mai făcut fetele" (1998), alături de Sandra Bullock, şi în filme de autor, precum "Dogville" de Lars Von Trier, notează Mediafax.
În 1999, Kidman a jucat în "Cu ochii larg închişi", în regia lui Stanley Kubrick, iar în 2001, a interpretat rolul curtezanei din musicalul "Moulin Rouge!", care i-a adus Globul de Aur şi o nominalizare la premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă. Actriţa australiană a câştigat Globul de Aur, premiul BAFTA şi premiul Oscar pentru rolul din filmul "Orele" (2002).
Foto: Hepta
Posteaza comentariu