Julia Louis-Dreyfus a terminat chimioterapia. Cum au sărbătorit băieţii actriţei - VIDEO

Vedeta din „Seinfeld“, diagnosticată cu cancer, a încheiat şedinţele de chimioterapie şi a marcat acest moment pe Instagram cu un videoclip în care băieţii ei au sărbătorit făcând playback pe melodia „Beat it“ a lui Michael Jackson.

Julia Louis-Dreyfus a scris despre Charlie şi Henry, fiii săi din relaţia cu Brad Hall: "Nu-i aşa că sunt drăguţi?". Videoclipul este intitulat: "Ultima zi de chimioterapie a mamei! Beat it! Cu dragoste, Henry şi Charlie". Actriţa şi-a numit copiii: "Băieţii mei frumoşi".

Videoclipul publicat vineri a fost vizionat de peste 500.000 de ori, relatează The Hollywood Reporter.



Interpreta din "Seinfeld" şi "Vicepreşedinta/Veep" a anunţat în luna septembrie că a fost diagnosticată cu cancer la sân. Ea a spus că a aflat la o zi după ce a câştigat premiul Emmy pentru "Vicepreşedinta".

De atunci a împărtăşit experienţa pe reţelele de socializare.

Louis-Dreyfus a împlinit sâmbătă 57 de ani. Ea a fost premiată în 1994 cu un Glob de Aur pentru rolul Elaine Benes din "Seinfeld".


Foto: Hepta

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
15 Ianuarie 2018