Jill Biden, noua Prima Doamnă a Americii: Femeia care l-a ajutat pe Joe Biden să treacă peste o dublă tragedie și să câștige Casa Albă

Jill Biden are toate șansele să-i unească pe americani și, așa cum a făcut-o cu Joe, să ajute națiunea să-și vindece rănile și să meargă înainte cu speranță. Este femeia potrivită la locul potrivit - o recomandă trecutul ei.

Ca de obicei, în spatele succesului unui bărbat se află o femeie, știți povestea. Dar Jill Biden depășește cu mult acest stereotip. Ea este cel mai mare susținător al lui Joe Biden și unul dintre cei mai de încredere oameni cu care el se sfătuiește în chestiuni politice. Este persoana care l-a ajutat să-și refacă viața după ce a trecut prin două tragedii.

După ce l-a pus la încercare în cele mai grele moduri, soarta i-a oferit lui Joe Biden un om care l-a reclădit și l-a făcut cel mai puternic om din lume - o asemenea femeie nu găsești oriunde!

Un altfel de Prima Doamnă


Deși Jill este o fire prea diplomată ca să dezvăluie cum va fi ca Prima Doamnă, toate indiciile arată că ea va fi total opusă față de predecesoara sa, Melania Trump. Nicio altă Primă Doamnă a SUA nu a fost mai detașată de acest statut decât soția lui Donald Trump, renumită pentru figura sa glacială.
În schimb, Jill Biden este o fire mult mai degajată și mai apropiată de stilul oamenilor obișnuiți - aleargă opt kilometri în fiecare săptămână și nu-și arată deloc cei 69 de ani. Nu vă așteptați, însă, să o vedeți prin paginile revistelor de modă, etalându-și ținutele de lux!

Profesoara de engleză de la colegiu preferă culorile îndrăznețe, ținutele cu croială slim și cizmele până la genunchi, dar acestea sunt singurele detalii de factură "mondenă" pe care le poți afla despre ea. Jill Biden are alte priorități și a jucat un rol-cheie în campania electorală a soțului său. Nefiind străină de Casa Albă, după cei opt ani petrecuți acolo când soțul său era vicepreședintele SUA în mandatele lui Barack Obama, e de așteptat ca stilul său de viață să nu sufere modificări majore. De altfel, a anunțat că va continua să predea. "Să fiu profesoară nu este ceea ce fac, ci ceea ce sunt", a declarat ea.

Jill Biden are toate șansele să-i cucerească pe americani și, așa cum a făcut-o cu Joe, să ajute națiunea americană să-și vindece rănile și să meargă înainte cu speranță.
Se poate spune că este femeia potrivită la locul potrivit - o recomandă trecutul ei.

Cum l-a cunoscut pe Joe Biden


Jill s-a căsătorit de tânără. Avea 18 ani când s-a măritat prima oară, cu Bill Stevenson, un fost jucător de fotbal american de nivel de colegiu, pe care l-a cunoscut în vara de dinaintea absolvirii. Mariajul n-a mers, iar după numai cinci ani s-au despărțit.

Dornică să-și refacă viața, a acceptat, în același an în care a divorțat, 1975, invitația unui prieten din colegiu, un anume Frank Biden, de a merge la o întâlnire cu fratele lui, Joe. În cartea sa biografică, "Where the Light Enters", din 2019, Jill povestește că Joe și-a dorit să o cunoască după ce i-a văzut chipul pe un poster din aeroportul din Wilmington, Delaware. "Ăsta-i genul de fată cu care mi-ar plăcea să mă văd", a spus Joe, care rămăsese văduv, când a văzut poza ei.

Jill avea, însă, o altă întâlnire stabilită, iar Joe i-a cerut curajos să o anuleze și să iasă cu el. Așa a făcut, apoi s-au întâlnit, au luat masa împreună și au mers la cinema. Atât de bine s-au potrivit din prima, încât au mai ieșit trei seri la rând.



Jill avea atunci 24 de ani, iar Joe - 33. Prima lui soție, Neilia, și fetița, Naomi, muriseră cu trei ani înainte, într-un accident auto. Băieții săi, Beau și Hunter, fuseseră răniți, dar au supraviețuit. Deși era cu aproape nouă ani mai în vârstă decât ea, Jill a fost impresionată de aspectul și de manierele acestui bărbat care nu semăna deloc cu cei pe care ea îi cunoștea. "Eu mă vedeam cu tipi în jeanși și tricou, iar el a intrat pe ușă cu o jachetă sport și mocasini în picioare și m-am gândit: <<Doamne, n-o să meargă, nici într-un milion de ani>>. Era cu nouă ani mai mare ca mine! Dar am fost să vedem <<A Man and a Woman>> la un cinema din Philadelphia și ne-am potrivit imediat", a povestit Jill pentru Vogue.

Ultima cerere în căsătorie. A cincea!


Joe s-a îndrăgostit pe loc de ea, dar a fost nevoit să o ceară de cinci ori de soție până când ea a acceptat, doi ani mai târziu.

Jill îl iubea, dar se temea să nu dea greș din nou cu încă o căsnicie. L-a și rugat să o lase singură, spunându-i: "Te rog, nu mă lăsa să fac din nou greșeala asta!".

După atâtea refuzuri, motivate și de dorința ei de a-și clădi o carieră, Joe tot nu s-a dat bătut. Jill știa că mariajul ei va însemna să-i ajute pe Hunter și Beau să se obișnuiască cu o altă femeie în rolul de mamă. "Înduraseră deja pierderea unei mame și nu puteam să le produc încă una", povestește ea în cartea sa.

Și totuși, a cincea oară a fost altceva: în primăvara lui 1975, Joe a venit în micul ei apartament și i-a spus-o pe un ton de ultimatum: "Uite, am avut toată răbdarea. Fie că te hotărăști să te măriți cu mine, fie că nu, eu o să plec. Nu te mai rog încă o dată. Sunt prea îndrăgostit de tine ca să fim doar prieteni", i-a spus el. Și apoi a plecat în Africa de Sud, într-o delegație a congresului. Mingea era la ea, iar când se întorcea Joe, urma să-i spună clar dacă e da sau ba.

În noaptea aceea, Jill a primit răspunsul pe care îl căutase în toți acei ani. "Joe le spune deseori oamenilor că nu am acceptat să mă căsătoresc cu el până la a cincea cerere. Adevărul este că l-am iubit de la început", a explicat ea într-un discurs al Convenției Democrate din 2012.



S-au căsătorit în 1977 și au plecat cu cei doi băieți în luna de miere. În 1981 s-a născut fiica lor, Ashley. "Ea mi-a redat viața. Ea m-a făcut să cred că familia mea va fi din nou întreagă", mărturisește Joe Biden în cartea lui, "Promises to Keep", publicată în 2007.

De atunci, Jill i-a stat alături în fiecare acțiune politică. L-a însoțit până la Casa Albă, unde el a fost timp de opt ani vicepreședintele SUA în administrația Obama, iar acum e gata să-l însoțească din nou acolo, ca președinte al SUA.

"Mami ne-a trimis-o pe Jill"


Jill Biden a vorbit deschis despre importanța rolului ei de mamă vitregă pentru fiii lui Joe.
"Nu-mi imaginasem niciodată că la 26 de ani îmi voi pune întrebarea: <<Cum refaci o familie distrusă?>>. Dar Joe le-a zis mereu băieților: <<Mami ne-a trimis-o pe Jill>>. Cum puteam să o contrazic tocmai pe ea?", a povestit ea într-un discurs, la începutul anului.

Jill i-a crescut pe băieți ca pe copiii ei naturali. Dar în 2015, o nouă tragedie a venit peste familia Biden, când Beau a murit din cauza unui cancer cerebral. Ea a povestit că pierderea a fost devastatoare: "Viața mea s-a schimbat într-o clipă. Tot timpul cât el a fost bolnav am crezut că va trăi, până în clipa în care a închis ochii și n-am mai avut speranță", a povestit ea.

Apoi Hunter a căzut în patima băuturii și a alcoolului, un subiect pe care echipa de campanie a lui Trump l-a folosit împotriva lui Biden. Hunter a fost calul de bătaie al campaniei negative la adresa tatălui său și din cauza implicării în afaceri acuzate de corupție în Ucraina, pe vremea când tatăl său era vicepreședintele SUA. Joe Biden a negat permanent acuzațiile, iar autoritățile federale au avertizat că informațiile sunt livrate de spionajul rus.

Cea dintâi Prima Doamnă cu o slujbă plătită


Pe lângă creșterea copiilor și susținerea soțului, Jill Biden este și o profesoară apreciată. Ea are un doctorat în educație și a anunțat că nu va renunța să predea, urmând să-și păstreze catedra cu normă întreagă la un colegiu public din apropiere de Washington și după ce va deveni oficial prima-doamnă a țării, în 20 ianuarie 2021. Ea va continua să predea limba engleză la North Virginia Community College, acolo unde este de zece ani profesoară, și va deveni, astfel, întâia Prima Doamnă a SUA cu o slujbă plătită în afara Casei Albe.

Jill Biden a continuat să predea și când Joe Biden a fost vicepreședinte în administrația Obama, marcând și atunci o premieră: nu se mai întâmplase ca o soție de vicepreședinte să aibă și o slujbă plătită.

Singura pauză pe care a făcut-o în carieră din 1981 a fost în aprilie 2019, când a renunțat o perioadă la catedră pentru a-și ajuta soțul în campania prezidențială.

Stil clasic și un anturaj normal


Fire discretă, înrădăcinată în bun gust, Jill Biden a adoptat mereu o vestimentație șic, dar clasică, fără să epateze.

Viitoarea Prima Doamnă a SUA are o atracție clară pentru modă și în timpul campaniei electorale a fost deseori văzută purtând ținute în culori puternice și tocuri înalte. Adoră stilul clasic și îi plac nuanțele cromatice vibrante.



Ca profesoară, Jill și-a format un anturaj alcătuit preponderent din părinți ai elevilor și colegi de catedră decât de personalități. Însă soția lui Joe Biden are o relație solidă cu familia Obama, cu care s-a împrietenit în timpul campaniei prezidențiale de dinaintea alegerilor din 2008.

"Jill este unul dintre cei mai modești oameni pe care i-am întâlnit, în politică și în afara acesteia. Este un aer proaspăt fără niciun pic de aparență", a descris-o Michelle Obama, care a rămas apropiată și de Kathleen Biden, văduva lui Hunter Biden.

Citește și: Alain Delon a împlinit 85 de ani. 25 de imagini din tinerețe cu un monstru sacru al filmului

În ciuda încercărilor grele la care a fost supusă familia sa, Jill Biden și-a păstrat aspectul tineresc și simțul umorului, iar nepoata ei spune că este diferită de o "bunică" tradițională. "Aș spune că nu e o bunică obișnuită. Te trezește la 5:00 dimineața în ajunul Crăciunului ca să-ți faci sesiunea de fitness. Se ține de șotii... când pleacă la alergare și găsește un șarpe mort, îl pune într-o pungă și-l folosește ca să sperie pe careva", a dezvăluit fiica lui Junter, Naomi (26 de ani).


Foto: Hepta

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.