Aparanțele înșală - o fi el un munte de om care îți bagă groaza în suflet numai dacă se încruntă puțin, dar pe dinăuntru are o inimă mare; Jason Momoa a fost emoționat când a vorbit la premiera celui de-al optulea sezon al serialului "Game of Thrones/ Urzeala Tronurilor" despre colega lui, Emilia Clarke (32 de ani), apreciindu-i la scenă deschisă curajul și puterea de care a dat dovadă.
Emilia, care o interpretează pe Daenerys Targaryen, a dezvăluit de curând că a suferit două anevrisme cerebrale, din care primul aproape fatal, la scurt timp după ce a filmat primul sezon al serialului.
Jason îl interpretează pe Khal Drogo, soțul eroinei pe care o joacă Emilia Clarke, în serialul realizat de HBO.
Actrița britanică a declarat în luna martie că a suferit un anevrism cerebral aproape fatal la vârsta de 24 de ani şi a fost operată de mai multe ori pe creier. Problemele sale de sănătate au apărut după încheierea filmărilor pentru primul sezon al producţiei. Clarke a declarat că se afla într-o sală de gimnastică şi a simţit o durere de cap foarte mare, după care a leşinat şi a fost dusă la spital. Actriţa a fost operată pe creier şi a petrecut câteva zile la terapie intensivă, după care a început să-şi recapete capacitatea de a vorbi.
Actriţa a explicat, într-un interviu acordat publicaţiei americane The New Yorker, care a fost diagnosticul pe care i l-au pus specialiştii. "Diagnosticul a fost rapid şi de rău augur: hemoragie subarahnoidiană, un atac vascular potenţial fatal, cauzat de sângerări în spaţiul care înconjoară creierul. Am avut un anevrism, o ruptură de arteră", a povestit Clarke. Ea a adăugat că o treime dintre pacienţii care trec printr-o asemenea problemă de sănătate mor imediat sau la puţin timp după ce suferă aceste tulburări.