Jane Seymour, femeia care nu îmbătrânește: Vedeta din „Dr. Quinn“ e la un pas de 70 de ani, dar arată incredibil

Actrița uimește din nou cu aspectul ei fizic: ea a postat pe Instagram o imagine în care arată fabulos la 69 de ani.
Și-a creat un renume și nu se dezminte: la vârsta la care mulți oameni simt cum îi apasă bătrânețea, Jane Seymour continuă să uimească pe toată lumea cu aspectul ei fizic. Ca și cum pentru ea biologia ar avea alte reguli, vedeta nu îmbătrânește și dă senzația că are doar jumătate din vârsta sa.

Jane nu-și retușează fotografiile pe care le postează pe rețelele de socializare și, pe bună dreptate, nici nu are de ce. La 69 de ani, ea arată foarte bine în colanți și sutien sport, pozând în grădina casei sale din Malibu.

"Tu ce faci pentru a avea grijă de tine?"


Sâmbătă, de Ziua Națională de Încurajare în Statele Unite, zi dedicată inspirării oamenilor și creării unui efect pozitiv în societate și sărbătărită în fiecare an pe 12 septembrie, actrița a postat pe Instagram o imagine sugestivă. "În caz că nu v-a zis nimeni de curând, sunt mândră de voi! Ne confruntăm cu toții cu aceste vremuri grele, dar voi depășiți obstacolele zi de zi. Împărtășiți câteva încurajări cu oamenii din viața voastră și etichetați-i mai jos!", a scris Seymour.

A doua zi, actrița britanică a postat o înregistrare video în care stă pe o stâncă, lângă o cascadă, îmbrăcată cu o fustă albă, un maieu de aceeași culoare și cu o pălărie fucsia pe cap.

"De la o baie relaxantă la gătitul mesei tale preferate, să ai grijă de tine înseamnă ceva diferit pentru fiecare", a scris vedeta.

"Mă bucur de sunetul reconfortant al valurilor și al cascadei. Ia-ți un răgaz pentru a te gândi la lucrurile mărunte pe care le poți face pentru a-ți hrăni sufletul. Tu ce faci pentru a avea grijă de tine?", a adăugat ea.

Seymour face mișcare cel puțin de două ori pe săptămână, timp de 20 de minute, practicând Pilates, Gyrotonics și ceva care se numește The Perfect Workout ("Mișcarea perfectă"). "Te ajută să slăbești foarte, foarte încet", a spus ea pentru publicația Closer Weekly, pe 16 februarie. "Am observat o diferență uriașă când îl fac. Fiecare exercițiu pe care îl faci îl faci până când obosești, astfel încât corpul începe să tremure... Fac tot ce pot, dar nu încerc să fiu mai tânără decât sunt. Încerc doar să fiu cât de bună pot fi la vârsta pe care o am", a continuat ea.



Cât despre dietă, actrița este adepta moderației, ceea ce, desigur, "este cel mai greu lucru", recunoaște ea. "Îmi spun că țin o dietă care nu merge. Îmi zic <<Bine, o să musc din prăjitura asta, dar nu o mănânc pe toată>> - așa funcționează", a explicat.

"Nu mănânc prea mult amidon, încerc să evit. Mănânc mai mult pui și multe legume.

Creștem multe legume în grădină, sunt organice", a adăugat vedeta.

"Am încercat Botox și l-am detestat"


Seymour a pozat în 2018 pentru Playboy, la 67 de ani. Ea a mai apărut de două ori în Playboy, în ediţiile din iulie 1973 şi în ianuarie 1987.

Vedeta a declarat că își acceptă vârsta și nu simte nevoia de operații sau tratamente estetice. "Încă mă simt sexy. Nu folosesc Botox și sunt fericită să ridic steagul pentru femeile în vârstă", a declarat fosta fată Bond. "Am o grămadă de riduri. De fapt, joc o femeie de 70 de ani chiar acum, în <<The Kominsky Method>>, așa că port o perucă căruntă și îmi arăt toate ridurile. Și sunt foarte fericită s-o fac", a mai spus actrița.

Jane crede că alegerea sa de a fi sinceră cu ea însăși a ajutat-o să se mențină într-o formă atât de bună și să-și poată continua cariera: "N-am avut niciodată probleme să primesc roluri pe măsură ce am îmbătrânit.
Am făcut multe lucruri bune chiar acum și cred că asta se datorează faptului că nu am încercat să fiu altceva decât sunt"
, a explicat ea.

"Am simțit că era important să vă arăt că te poți simți confortabil în pielea ta și încă poți să fii o femeie viabilă și senzuală la orice vârstă.

Adică doar pentru că am 67 de ani nu înseamnă că asta e vârsta mea interioară. Mă simt mai liberă acum decât eram la 30 sau 40", a spus ea despre ședința foto. "Dacă te bucuri de viață și ai un spirit pozitiv, vei arăta probabil mai bine, vei trăi mai mult și cel mai bun facelift este un zâmbet", a adăugat vedeta.



Jane Seymour a vorbit în 2018 despre intervențiile estetice pe care le-a făcut: implantul cu silicon, o intervenție pe care a recunoscut că a făcut-o după nașterea gemenilor săi, în 1995, un lifting "minor" la ochi și injecțiile cu Botox. "Am încercat Botox și l-am detestat. Nu voi mai face niciodată așa ceva. La mine n-a mers. Sunt actriță și trebuie să fiu în stare să-mi mișc fiecare parte a feței. Cred că am multe contracte pentru că nu mi-am făcut toate chestiile de genul ăsta la care toată lumea apelează", a spus ea.

"Cel mai bun lucru este să fii sănătos!"


Actrița a adăugat că preferă să încetinească apariția semnelor îmbătrânirii prin mijloace mai simple și inofensive pentru corpul său: "Întotdeauna port pălărie când e soare afară. Beau multă apă, iar pielea mea arată excelent când dorm bine", a explicat ea.

Seymour și-a descris vârsta ca pe o "bucurie pură".

"Cel mai bun lucru... este să trăiești și să fii sănătos!", a spus ea, adăugând că se simte cel mai bine atunci când o îmbrățișează pe nepoata sa și când este aproape de oamenii pe care îi iubește.

Citește și: Prințul Harry împlinește 36 de ani. Ce i-a transmis fratele său


Jane Seymour are patru copii - o fiică, Katherine (38 de ani), un băiat, Sean (35 de ani) și doi băieți gemeni, John și Kristopher (24 de ani), din căsniciile anterioare cu James Keach și David Flynn.

Actrița se menține în top și pe plan profesional: fosta fată Bond va putea fi văzută alături de Robert De Niro în comedia "The War with Grandpa", care va fi lansată pe 9 octombrie în cinematografele din Statele Unite. Din distribuție mai fac parte Christopher Walken, Uma Thurman, Rob Riggle și Cheech Marin.


Foto: Daily Mail, Hepta

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod