Jane Fonda a vorbit despre operațiile estetice și intervențiile de înfrumusețare pe care le-a suportat într-un documentar realizat de postul de televiziune HBO. Ea a mărturisit că nu se simte fericită că a apelat la chirurgia plastică, inclusiv la Botox, dar cel puțin este mulțumită că arată bine pentru vârsta ei.
"Mă bucur că arăt bine la vârsta mea, dar am făcut și operații estetice. N-o să mint despre asta", a spus ea în documentarul "Jane Fonda In Five Acts". "Pe de o parte, urăsc faptul că a trebuit să mă alterez fizic ca să simt că arăt OK. Aș fi vrut să nu fie așa. Îmi plac chipurile îmbătrânite. Îmi plac chipurile trăite. Îmi place chipul Vanessei Redgrave. Îmi doresc să fi fost mai curajoasă. Dar sunt ce sunt", a dezvăluit actrița.
În 2010, Jane Fonda a mărturisit că și-a făcut operații estetice la obraji, gât și sub ochi.
Câștigătoarea premiului Oscar crede că operațiile estetice ar putea să fi fost "o mască" pentru a ascunde abuzul sexual pe care l-a suportat în copilărie.
Fonda a explicat că acestă experianţă a făcut-o să fie o susţinătoare acerbă a drepturilor femiilor: "Ştiu fete tinere care au fost violate şi nici nu ştiau ca a fost un viol. Se gândesc probabil s-a întâmplat pentru că nu am spus nu destul de bine. Unul din cele mai bune lucruri la mişacare feministă este cum ne-a ajutat să realizăm că violul şi abuzul nu se întâmplă din vina noastră. Am fost violate şi nu este în regulă."