Jamie Oliver, jefuit! Hoții i-au răvășit casa de 10 milioane de euro

Celebrul maestru bucătar și soția lui nu se aflau în locuința din Londra în clipa atacului. Ei au rămas fără bunuri de câteva mii de euro.

Jamie habar n-avea că a avut musafiri. Și încă nepoftiți. El apucase să se mute din locuința situată în nordul Londrei într-o casă mai scumpă și a aflat de la vecinii lui că l-au călcat hoții. Aceștia au pătruns în casă prin garaj, unde au găsit o fereastră lăsată deschisă, iar de acolo au intrat în demisol, de unde au furat două aparate electrocasnice, scrie cotidianul britanic Daily Mail.

Incidentul s-a petrecut pe 2 octombrie, în jurul orei locale 21.00. Polițiștii examinează acum imaginile înregistrate de camerele video de supraveghere, în încercarea de a-i identifica pe spărgători.

Aceștia au acționat după ce presa a anunțat că familia lui Jamie s-a mutat.

Un vecin a sunat la numărul de urgență după ce a remarcat că una dintre uşile de acces în vilă fusese lăsată deschisă, la începutul acestei luni. "Locuința are camere de luat vederi, dar se pare că acestea nu sunt de ajutor în acest caz, întrucât hoții au intrat prin garaj", a declarat o sursă pentru Daily Mail.

Un reprezentant al starului TV a confirmat că nimeni nu a fost rănit și că din locuință au fost sustrase iobiecte și bunuri în valoare de câteva mii de lire sterline.

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Alf pe 17 Oct 2015, 11:59
    autorii

    Am verificat, nu erau nici din Strehaia nici din Costeşti. Ăia au venituri neimpozate din alte surse oculte.

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod