Iuliana Tudor prezintă, la TVR, „Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării“

TVR 1, TVR 3, TVR HD şi TVR+ difuzează, în perioada 25 – 27 iulie, ediţia a VIII-a a Festivalului Internaţional de Folclor „Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării”, organizat de Consiliul Judeţean Brăila, Centrul de Creaţie şi TVR, în calitate de coproducător.
Telespectatorii pot urmări în direct la TVR 3 şi TVR HD cele două seri de concurs ale festivalului– vineri, 25 iulie şi sâmbătă, 26 iulie, cu începere de la ora 20.00, iar Gala laureaţilor va fi transmisă în direct la TVR 1, duminică, de la ora 21.00. Gazda evenimentului este, ca şi la ediţiile anterioare, vedeta TVR Iuliana Tudor.

Evenimentul se desfăşoară în spaţiul generos al Esplanadei Dunării şi va fi urmărit, ca în fiecare an, de mii de spectatori. La festival participă intepreţi din România şi din celelalte ţări riverane Dunării, precum şi alte etnii care trăiesc pe teritoriul României.
Sunt invitaţi solişti vocali de muzică populară cu vârsta minimă de 18 ani.

Concurenţii şi vedetele care susţin recitaluri vor fi acompaniaţi de orchestra „Lăutarii” din Chişinău, dirijată de maestrul Nicolae Botgros.

Personalităţile muzicii populare româneşti care susţin recitaluri sunt: Gelu Voicu şi Constantin Bahrin (vineri seară), tineri laureaţi ai festivalurilor naţionale de folclor, în spectacolul „La braţ cu tinereţea" (sâmbătă), respectiv Sava Negrean Brudaşcu (duminică).

Prin acest festival, organizatorii îşi propun redescoperirea, valorificarea şi promovarea creaţiilor autentice şi afirmarea de noi interpreţi de folclor.
Artiştii vor interpreta exclusiv cântece de dragoste, în cazul reprezentanţilor etniilor piesele fiind din repertoriul minorităţii respective.

Concurenţii vor purta costumul specific zonei sau al etniei din care fac parte, iar juriul concursului va fi alcătuit din personalităţi ale folclorului, care vor nota calitatea interpretării, autenticitatea şi valoarea artistică a pieselor, autenticitatea costumului, precum şi ţinuta scenică a interpreţilor.
24 Iulie 2014
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod