Ai fost trista atunci cand a cantat ultimele acorduri in concertul de la Sala Palatului? Atunci au fost trei stele pe gheata si pe scena, Edvin Marton, Evgeni Plusenko si Suria Bonali. Acum a venit vremea ca una dintre ele sa-si faca numarul individual. Edvin Marton revine in Romania unde va sustine un turneu intre 17 - 22 septembrie. Orasele vizitate vor fi Cluj, Sibiu, Timisoara si Targu Mures.
Special pentru tine, cititoarea eva, artistul si-a facut ragaz sa raspunda la cateva intrebari.
Spuneti-ne cate ceva despre debutul dumneavoastra in muzica.
Totul a inceput de la gradinita. In aceea perioada eram indragostit de o fata, iar mama mi-a sugerat ca ar fi bine sa-i cant o serenada. Urmand sfatul mamei mele am inceput sa studiez vioara in fiecare zi a anului. In momentul in care m-am simtit pregatit, i-am cantat serenada fetei de care eram indragostit si am fost rasplatit cu un sarut pe obraz. Am fost foarte, foarte fericit. Inca o data muzica a dovedit ca lucrurile bune pot iesi la iveala atunci cand canti si cand pui suflet in ceea ce canti.
Sa vorbim despre visuri! Cele care s-au realizat, cele care inca sunt in plan!
Unul dintre cele mai mari visuri ale mele a devenit realitate atunci cand am castigat Competitia Internationala de Vioara. Am avut si mai am inca foarte multe visuri. Un alt vis de-al meu a fost sa reusesc sa cant cu vioara Stradivarius. De asemenea, acesta s-a realizat. In afara de asta, am avut o sumedenie de alte visuri despre care nu credeam niciodata ca vor deveni realitate. Un exemplu in acest sens este faptul ca am primit premiul Emmy pentru prestatia pe care am avut-o la Eurovision. Unul care nu s-a indeplinit pana acum este acela de a primi un Grammy. O sa muncesc mult pentru a mi-l indeplini.
Care este tara in care ati fost cel mai bine primit?
Peste tot am fost primit bine, insa imi place foarte mult sa cant in Romania. Este o tara speciala cu foarte multe orase si locuri frumoase. Intotdeauna sunt fericit sa cant si sa fiu invitat aici. De fiecare data cand vin aici, am parte de un public fantastic; sunt oameni calzi, sensibili si primitori.
Ce ne puteti spune despre vioara Stradivarius la care cantati acum?
Cant cu o vioara Antonio Stradivarius Cremonenfis, construita in 1698. A fost facuta in Cremona, Italia. Este o piesa rosu-auriu lacuita si exista numai 8 in lume de aceeasi valoare si tip. O folosesc cu cel mai mare respect si incerc sa fac in asa fel incat sa o merit. Aceasta vioara ma inspira foarte mult, iar eu incerc sa cant o muzica la fel de valoroasa ca si instrumentul in sine.
Cum ati intrat in posesia ei?
Am castigat-o la Montreal, intr-o competitie organizata de o banca privata din Elvetia si am dreptul sa o folosesc toata viata. Vioara a fost cumparata de ei pentru 50 de ani si eu sunt primul care o foloseste.