Isterie TV: Cine cu cine se mai ceartă, 6 scandaluri la TV

6 din 7

Ilie Năstase nu mai are loc de ziarişti

Fostul mare tenismen trece printr-o perioadă nefastă din punctul de vedere al imaginii publice. În primul rând, Năstase este acuzat de Ruxandra Dragomir, actualul Preşedinte al Federaţiei Române de Tenis, că pe vremea când ocupa acest post, fostul sportiv ar fi făcut mai multe inginerii financiare descoperite acum, la verificarea actelor contabile. Una dintre presupusele probe depuse de către FRT la DNA e un ordin de plată, datând din 29 aprilie 2003, prin care Ilie Năstase, pe atunci şef al FRT, plătea suma de 40.200 de lei, reprezentând un „comision de 15%", către Amalia Teodorescu, prietena şi, ulterior, soţia sa. Comisionul respectiv ar fi reprezentat un procent din suma totală a sponsorizării pe care BRD a acordat-o Federaţiei de Tenis pentru organizarea unei competiţii la Bucureşti. Ilie Năstase a recunoscut comisionul acordat fostei sale prietene şi soţii, însă a venit şi cu o justificare: "Cât am fost preşedinte am spus că oricine vine cu sponsori are 15% din contractul respectiv. Amalia a făcut-o şi federaţia a plătit procentul. La fel s-a întâmplat şi cu alte persoane".

Iritat de acest scandal, Ilie Năstase s-a răzbunat pe ziarişti, acum câteva zile la sosirea în ţară. Enervat că a fot aşteptat de presă la aeroport, Nasty a răbufnit: "Bă, tu eşti prost? Bă, eşti prost? Vrei să te iau la bătaie? Băi, tâmpitule, pleacă mă dracu de aici! Băi, paparazza dracului! Paparudă! Ăsta e şi mai prost că şi râde. Eşti şi gras, şi prost!".
 

Comentarii (9)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Mamaie pe 22 Feb 2012, 11:31
    Vai de ei

    Gherghe si Capatos = doi imbecili, cu nimic mai presus de "vedetele" cu care isi fac rahaturile lor de emisiuni.

    1
    0

  • liliana munteanu pe 16 Feb 2012, 11:41
    carmen suspecta de lesbianis

    Nu inteleg, de cind a fi lesbiana este o boala contagioasa!!!????(vezi titlul articolului) .Sunteti penibili! Scrieti articole ptr. retatdati mintali! nici ei nu va cred.(nu treb. sa citesti un articol sa vezi ce cretinisme debiteaza autorul) Lasati femeia in pace !! se vede de la o posta ca nu aveti subiecte, toate laturile astea de emisiuni dezbat acelasi subiect zile intregi,pe toate canalele si o fac de parca ei sunt singurii carte au acest subiect!!

    1
    2

  • Viore pe 12 Feb 2012, 11:43
    Talisman

    Imi placea foarte mult ex-trupa Talisman. Dupa ruptura lor, nu s-a uzit mare lucru nici de Alin, nici de Tavi. Eu zic ca cel mai bun lucru este sa se reuneasca, sa cante impreuna din nou, sa creeze lucruri frumoase impreuna, ca odinioara. Asa ar fi cel mai frumos.

    2
    1

  • Mira pe 12 Feb 2012, 00:32
    CS

    Ana Ilie pare o retardata de pe alta lume. E chiar foarte ciudata si ca aspect, si ca voce, dar si ca atitudine, am vazut-o in studio la o emisiune. SIncer, nu inteleg cum de Carmen Serban are ata de putin fler la oameni. Nu cred in ruptul capului ce indruga fata asta, ca sa nu-i spunem baiat dupa voce si moaca.

    1
    0

  • ioana pe 11 Feb 2012, 20:48
    buruiana

    :)))))))))) cine ar da bani ca sa faca sex cu buruiana? :))))))

    3
    0

  • ida pe 11 Feb 2012, 17:04
    Scandal si mijerie

    Asa se intampla cand sunt promovate toate ratatele, prostituate care se bat pe niste bisnitari, ratati care sunt promovati.Chiar trebuie sa platim cablu pentru a ni se baga pe gat aproape peste tot aceste gunoaie?Stiu,daca nu imi convine sa schimb canalul,insa se va ajunge la situatia sa inchid televizorul.De ce nu sunt promovati/promovate valori care au de spus si de aratat ceva?Va mai mirati ca de la gimnaziu ajung sa se prostitueze,sa faca copiii,se drogheaza,etc,cand le se dau frecvent aceste "exemple"ratate.Emisiuni de acest gen ar trebui sa dispara din grila de programe.Sa faca ce vor,dar noi vrem sa vedem la tv emisiuni placute,fara certuri,fara vocabular murdar,fara injurii.

    4
    0

  • ardian pe 11 Feb 2012, 12:05
    Capatos si Simona Gherghe

    De unde stiti ca este vorba doar de 'o mare influenta a pitipoancelor' asupra unei anumite parti a mondenului romanesc si nu cumva se poate vorbi chiar de compatibilitate? "Spune-mi cu cine te aduni,ca sa-ti spun cine esti" Un vechi proverb care nu se dezmite chiar in cazul de fata.

    5
    0

  • adrian pe 11 Feb 2012, 11:48
    Lazarus si Meme

    Mare jigodie Lazarus asta! Este exact genul care pozeaza mereu intr-o persoana cu o atitudine corecta,decena,morala si scolita. Dar faptele il contrazic total si izul de jigodie iti incarca perceptia din plin inca de la distanta Are si o emisiune intitulata "Zeus".Cred ca adevaratul Zeus se tavaleste de ras prin Olimp. De Meme ...ce sa mai spun.... copil de mahala care nu-si uita deloc obiceiurile.

    8
    0

  • vilmaristul pe 11 Feb 2012, 07:23
    c s

    si? daca ar fi adevart care e problema?

    2
    5

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod