Întrebarea care o scoate din minţi pe Jennifer Aniston: „Eşti însărcinată?“

Actriţa în vârstă de 48 de ani s-a săturat să tot fie întrebată dacă aşteaptă un copil sau s-a îngrăşat. Răspunsul ei este tranşant.

Nimic n-o enervează mai mult pe Jennifer Aniston, nici măcar eterna întrebare "De ce te-ai despărţit de Brad Pitt?" decât să fie chestionată dacă e sau nu însărcinată. Pe măsură ce anii au trecut, iar vârsta vedetei a tot crescut, anturajul său, dar şi fanii şi presa par să-şi fi dorit mai mult decât ea să audă că e însărcinată, iar asta a pus o presiune în plus pe umerii săi.



Într-un interviu publicat de revista Glamour, Aniston a mărturisit că este frustrată pentru că tot apar speculaţii privind o posibilă sarcină, iar când ea neagă acest lucru reise că s-a îngrăşat. Cum o dă, tot nu-i bine, se plânge ea: "Dacă ai un corp aşa cum îţi doreşti şi îţi permiţi să mai iei o înghiţitură sau două în plus, atunci încep să dea târcoale stomacului tău tot felul de săgeţi şi să se spună că eşti gravidă", a spus actriţa.
Răspunsul său este tranşant: "De fapt, e corpul meu şi fac ce vreau."

De pildă, ultima ediţie a revistei OK Magazine are pe copertă o imagine în care actriţa poartă o rochie mulată, ţinând degetul arătător spre abdomen. Iar titlul spune tot: "Copilul miraculos al lui Jen, la 48 de ani! Tratamentul ei chinuitor care a durat doi ani."

Treaba asta n-avea cum să n-o enerveze pe Jennifer, care a acuzat o invazie în viaţa sa privată şi a soţului său, Justin Theroux: "Să ai un copil, ştim toţi asta, nu-i treaba altcuiva decât a cuplului sau a individului", a subliniat ea.

Vedeta a adăugat că alegerea unei femei în chestiunea maternităţii este asociată greşit şi ilogic cu o stare de nefericire: "Ideile mele despre ce înseamnă o viaţă fericită şi împlinită pot fi diferite de cele ale altor oameni.
Fiecare are dreptul de a trăi în felul lui. Dar se perpetuează o idee greşită că femeia este incompletă, neîmplinită şi nefericită dacă nu este măritată şi cu copii."

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
20 Septembrie 2017