Filmul îi aduce pe cei doi în ipostaza de părinți care pe plan financiar au reușit să își susțină din plin copilul, însă emoțional au lipsit cu desăvârșire din evoluția tinerei Yasmine (Crina Semciuc), care poate fi descrisă cu ușurință ca un copil de bani gata.
Cu ocazia lansării filmului, Dan Chişu a răspuns la câteva întrebări legate de film şi de rolul pe care îl joacă.
Ce părere aveți despre personajul dumneavoastră din film?
Nu se leaga foarte tare de mine, pentru că este un tată îngrijorat în legătură cu o primă năzbâtie a copilului său, iar din fericire sau din nefericire eu nu am trăit această situație, pentru că n-am avut ocazia. Dar, mai mult decât situația personajului în sine, m-a amuzat mai tare situația în care am fost repus alături de Mihaela Rădulescu, după atâta timp.
Iar decizia pe care a luat-o Mihaela de a pune acea fotografie cu noi pe Facebook a venit în urma faptului că cineva, de la lumini, parcă, se cățărase undeva să ne facă o poză, probabil gândindu-se să o vândă.
E foarte nostim și mi-a plăcut ideea Cristinei de a ne pune pe noi doi în această situație. E ca o poveste aspirațional – emoțională pe care n-am trăit-o niciodată. Probabil că atunci când eram cu Mihaela, amândoi ne-am fi dorit să avem nu această situație, dar măcar să fim în această situație.
Este a doua oară când sunt cu cineva într-o relație ca asta, în pat, și mă amuză foarte tare că am mai avut o scenă de amor cu Cecilia Bârbora în filmul lui Danieliuc, în „Senatorul Melcilor”. Acolo, partea amuzantă era că indicații îmi dădea chiar soțul, care era regizorul, ceea ce m-a distrat teribil.
În calitate de persoană care face filme, care ar fi argumentele ca oamenii să vină la cinema să vadă genul acesta de film?
În primul rând, este un gen care lipsește cu desăvârșire. După toată pleiada aceasta de regizori care au făcut România importantă și au pus-o pe hartă... noi am pus România pe harta lumii ca cinematografie, dar nu și la noi în țară. Ceea ce înseamnă că spectatorul, în continuare, nu are încredere.
Am să vă relatez o singură poveste – eram lângă cineva care cumpăra bilet la un film românesc, iar persoana care vindea biletul l-a întrebat: „Ştiți că e un film românesc, sunteți sigur că vreți?”. Chestia asta spune tot.
Până nu aducem din nou publicul în sală, nu cred că va exista industrie. Pentru că noi facem filme, dar industria nu se termină la asta. Cred că primul producător care va reuși să facă din banii pe un film, următorul film, acela va fi câștigătorul. Restul, toți, sunt câștigători cu premiile lor. Îi apreciez pe toți, dar nu cred că doar asta ne trebuie.
Cum este Cristina Iacob ca regizor?
Pe mine m-a uimit felul în care m-a lăsat să-mi construiesc personajul. I-am cerut să mă ajute și mi-a spus: „Tu ești regizor, ce să îți spun ție?”. Probabil a avut o reținere la început, am trăit și eu această stare, la primul meu film, când a trebuit să comunic cu actori foarte mari, care au declarat, după, că nu prea aveau încredere, și ar fi vrut să nu se lase pe mâna mea. De aceea eu n-am vrut să îmi impun ceva ca atitudine, mai ales că eu nu sunt actor de meserie. Dar eu i-am văzut scurt-metrajul. De fapt, pe mine asta m-a convins. Nu aveam nevoie să îmi mai spună nimeni nimic despre ea, cum face sau ce face. Am văzut un rezultat și mi-am dat seama că nu putea să vină decât în urma unui travaliu care m-a determinat să accept rolul. Mic, dar interesant.