Ne-a raspuns solistul Dan Byron, care ne-a promis ca la eveniment vom asculta cateva piese noi si ne-a dezvaluit ce lansari pregatesc pentru perioada urmatoare.
byron inseamna: Dan Byron (voce, chitara, flaut), 6fingers (voce, clape, chitara), Laszlo Demeter (chitara bass) si Dan Georgescu (tobe).
Biletele pentru concertul BestMusic cu byron din Hard Rock Cafe pot fi gasite online exclusiv pe www.iabilet.ro si la Hard Rock Cafe, inclusiv in ziua concertului la intrare.
Acestea costa 40 de lei cu loc la masa (biletele cu loc la masa in fata scenei s-au epuizat).
--------------------------------------------
Cum a fost 2013 pentru trupa byron?
Mai plin decat 2012 si probabil mai putin plin decat va fi 2014 :) Am cantat in deschidere pentru Slash si trupa lui, am lansat albumul „30 Seconds of Fame” in doua editii, engleza si romana, am facut un turneu de lansare in sali de spectacole, am petrecut cateva luni in studio lucrand la coloana sonora pentru serialul „Ramai cu mine”, am cunoscut si lucrat cu niste oameni extraordinari cu aceasta ocazie, am organizat o noua editie de Rock Your High School si am implinit 7 ani (desi asta s-ar fi intamplat oricum, haha).
byron - Cu capul in nori
[
Spuneti-ne cum a fost experienta India si daca v-a deschis apetitul sa incercati sa cantati mai mult afara?
Apetitul nu lipsea oricum, cu oportunitatile e mai greu. In doua cuvinte, experienta India a fost deosebita, e un fel de alta planeta. In mai mult de doua cuvinte, am tinut un soi de jurnal destul de amanuntit care a fost publicat pe mai multe bloguri, pentru curiosi cred ca e destul de elocvent. Am publicat „incheierea” pe blogul meu, iar acolo aveti linkuri catre toate celelalte articole - http://danbyron.ro/jurnal-de-india-la-final/ .
Acum, dupa aceasta experienta, este ceva ce apreciati mai mult la publicul roman? Dar ceva ce v-ati dat seama ca ii lipseste?
Tocmai, ca nu ne-am dat seama, publicul indian e foarte calduros si receptiv, oamenii s-au comportat de parca ne auzeau a nu stiu cata oara, am fost foarte placut surprinsi. Ca sa nu mai spun ca la un moment dat am cunoscut un tip de acolo, din Chennai, care facuse Medicina la Timisoara si ne stia din Romania – a fost un pic surprins cand s-a trezit cu noi acolo :).
Concursul Rock Your High School pe care il organizati deja de patru ani este dedicat trupelor de liceeni. Cum se vede viitorul scenei rock prin prisma lui?
Nu cred ca ne putem da seama cum arata viitorul scenei rock, pentru ca cei mai multi dintre trupeti termina liceul si o iau pe carari diferite, unii pleaca la studii in alte orase sau alte tari, si de obicei se alege praful. Pe mine ma bucura insa ca inca se mai nasc trupe de liceu, mai exista pusti care viseaza ca vor ajunge pe o scena cu o chitara in brate, iar unii chiar ajung. In plus, am constatat ca nivelul creste de la an la an, editia 2013 a fost cea mai puternica si mai omogena din punctul asta de vedere, un alt lucru imbucurator.
2013 a insemnat pentru voi si o colaborare cu HBO pentru coloana sonora a serialului "Ramai cu mine". Cum ati fost selectati si cum a fost feedback-ul din partea publicului? Ati vazut mai multe fete noi la concertele voastre?
Noi am mai colaborat cu HBO si inainte, cand au difuzat Live Underground, concertul nostru din Salina Turda, vreme de un an. Propunerea de colaborare pentru Ramai cu mine a venit astfel destul de firesc. Am primit de la ei niste scenarii, am inceput sa lucram pe diverse idei muzicale si la final am facut un fel de pitch, daca vrei – aveam vreo trei sau patru piese, inclusiv „Melancolic”, piesa de generic. Celor de la HBO le-a placut abordarea noastra si astfel am intrat propriu-zis in proiect. Feedback-ul e in general pozitiv, am vazut reactii foarte entuziaste care ne bucura, dar cred ca mai trebuie sa mai treaca ceva vreme pana se vor vedea rezultatele concret, materialul este inca destul de fresh.
byron - Melancolic
V-ati facut planuri pentru 2014 - la ce sa ne asteptam anul acesta de la byron?
Urmeaza sa lansam in curand, la sfarsitul lui februarie, albumul cu coloana sonora de la Ramai cu mine. Or sa fie 17 piese nou noute, in limba romana. Apoi, prin vara, intentionam sa inregistram un nou disc, un fel de „continuare” a lui 30 Seconds of Fame. In mare parte e compus deja, o sa fie in limba engleza si, in multe privinte, va fi diferit de tot ce am facut noi pana acum.
Ne vedem pe 23 in Hard Rock Cafe, o premiera si pentru voi si pentru noi ca organizatori. Ce ne-ati pregatit?
Vom canta piese de pe toate albumele noastre si cateva dintre cele ce urmeaza sa fie lansate, dar mai bine nu spun nimic concret, sa evitam spoilerele.
In final, sa ne intoarcem putin la albumul de coveruri "Perfect". Daca ar fi sa scoateti o continuare pe care sa includeti coveruri dupa piesele voastre realizate de alti artisti, pe cine ati alege?
Mai mult ca sigur pe artistii ale caror piese le-am preluat pe Perfect, si cativa in plus.
byron & Alexandru Andries - Cea mai frumoasa zi (acustic)