INTERVIU. Alexandra Ungureanu: „Nu am declarat că sunt la un pas de nuntă“

În ultimii ani, Alexandra Ungureanu s-a făcut remarcată datorită colaborării cu formaţia Crush, însă de curând a lansat prima ei melodie solo.

Mai mult decât atât, ea a pornit un proiect pop simfonic, iar acum ne-a acordat un interviu în cadrul căruia ne-a vorbit despre cariera şi despre viaţa ei.

eva.ro: Dacă ar fi să tragi linie la anul 2014, care este cea mai de preţ învăţătură?

Alexandra Ungureanu: Răbdarea şi încrederea, lucruri pe care învăţ să le stăpânesc.

Din punct de vedere stilistic, publicul cunoaşte mai multe versiuni ale Alexandrei Ungureanu. Care estea cea mai apropiată de tine? Feminină şi senzuală sau rebelă şi androgină?

Pentru mine, cel mai important este că atunci când am deschis gura şi am început să cânt, foarte mulţi oameni mă recunosc după timbrul meu. În zona de imagine, încă descopăr, învăţ, experimentez.

Ştiu cu siguranţă ce anume mă avantajează şi ce direcţie am luat, dar pe parcurs îmi place să mă mai joc şi să surprind.

Şi îmi permit să fac acest lucru şi pentru că am o echipă de profesionişti cu care colaborez.

Presa a tot scris despre actuala ta relaţie şi a punctat că eşti la un pas de a face nunta. Ţi-ai luat deja rochia de mireasă? Care este adevărul?

Presa punctează cum consideră, de dragul unor titluri care să atragă atenţia şi să vândă. Eu nu am făcut astfel de declaraţii.

Sunt într-o relaţie frumoasă, alături de un om pe care e adevărat că îl ştiu de mai multă vreme, dar abia acum învăţăm să ne cunoaştem cu adevărat şi să funcţionăm ca parteneri de cuplu. Lăsăm lucrurile să vină de la sine, ne bucurăm în fiecare zi unul de altul, fie că suntem la distanţă, cu atât mai mult în momentele în care putem fi împreună, în America sau în România.



Ai adus în România primul proiect pop simfonic prin intermediul campaniei "Music in pROgress".

De unde această idee?

Dincolo de zona pop-dance în care mă simt foarte confortabil, îmi place foarte mult să mă exprim şi 100% live, alături de instrumentişti talentaţi. Am activat în mai multe formule de coverband şi am făcut sesiuni acustice cu tot felul de reinterpretări ale unor hituri internaţionale sau chiar piese proprii.

La începutul anului trecut stăteam la o cafea cu un prieten foarte bun, dezvoltând noi idei de proiecte, şi mi-a povestit de Nora Deneş din Baia Mare, profesor de vioară, compozitor şi orchestrator. Nora pregătea un concert pop-simfonic la Liceul de Arte, alături de camerata Euroart. Reorchestrări pentru instrumente clasice ale unor piese celebre, din repertoriul Pink Floyd, Queen, până la Rihanna, Adele.

M-am alăturat acestui proiect, am cântat şi eu ca invitat în spectacol câteva piese pentru care ulterior am filmat şi clipuri, semnate de tânăra regizoare Paula Oneţ.
Este vorba de "Deja Vu" (Grasu XXL şi Ami) şi "Hey, brother" (Avicii) şi urmează să lansăm în curând şi varianta pop-simfonică pentru o piesă foarte apreciată de la începutul carierei mele, "Lumea visează" (UNU' şi Alexandra Ungureanu).

E un proiect foarte fin, muzical vorbind, iar videoclipurile au altă abordare faţă de ceea ce am lucrat până acum. Sper să am sprijinul necesar pentru a-l putea pune şi în scenă în acest an.

„Împotriva lor“ este primul tău single solo, ce se întâmplă cu proiectul Crush?

Proiectul Crush va intra în studio, pentru a contura noi idei. Crush este, dincolo de un proiect, o stare de spirit care nu se poate pierde.

Vom alterna releas-urile mele în colaborare cu alţi producători cu piesele Crush.
Nu cred că trebuie să ne temem că se va pierde coerenţa atâta timp cât sunt piese care sună bine şi au feedback bun de la public.

21 Februarie 2015
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod