Inna a extras câştigătorul Apartamentului 21

Vineri, 5 decembrie, Cusurgiii de la Radio 21 au făcut Marea Mutare şi au desemnat câştigătorul Apartamentului 21.
Finaliştii concursului Marea Mutarea au venit din toată ţara în Capitală pentru a participa la marea finală. Ei au fost supuşi la probe eliminatorii şi au avut de răspuns la câteva întrebări de fidelitate.

“Cum se numeşte revista presei din cadrul emisiunii matinale?”, “Cum se numesc prezentatori?”, “Cine este coprezentatoarea matinalului?”, “Cum se numeşte emisiunea matinală?”,  “La ce ora începe?” şi “Care dintre cei trei prezentatori interpretează rolul Specialistul?” au fost întrebările prin care Cusurgiii le-au testat finaliştilor fidelitatea.
 

Inna şi băieţii de la 3 Sud Est au fost invitaţi speciali ai matinalului, care în această dimineaţă şi-a mutat reşedinţa, din studiorurile Radio 21, într-un centru comercial. Astfel, muzica live s-a completat perfect cu emoţia concurenţilor şi cu buna dispoziţie creată de Cusurgiii Mihai Găinuşă, Codruţ Kegheş şi Marina Neagu.  

„De aici, plec direct la aeroport. Am 3 concerte în Germania. Apoi plec la Londra și de acolo la Madrid. Dar am venit aici pentru a purta noroc unui finalist.
Ajut la marea extragere. Ador să văd oameni fericiţi, de aceea am venit la voi”
, a mărturisit Inna.

Noua ei piesă Diggy Down s-a auzit live în varianta acustică, pentru prima dată, la Radio 21. În privinţa melodiei Fata din rândul 3, Inna a spus în repetate rânduri că este o piesa care o defineşte, dar la şcoală nu a stat niciodată în rândul 3, pentru că a preferat ultima bancă.

„În primele bănci stăteau premianții, eu n-am avut mereu premiu, n-am fost mereu prima. Poate la muzică”, a declarat Inna.
De sărbători, cântăreaţa speră să fie acasă alături de cei dragi.

Băieţii de la 3 Sud Est nu s-au lăsat mai prejos. Au cântat şi ei live piesa Emoţii, cu care au revenit în formulă completă, melodie care a descris perfect stare de spirit a finaliştilor concursului Marea Mutare.

Inna a tremurat şi ea de emoţii când a extras câştigătorul. Moşneguţu Liviu Florin din Iaşi se va muta în Bucureşti, pentru că a devenit proprietarul Apartamentului 21.  Toţi ceilalţi participanţi au plecat şi ei acasă cu premii.


„Niciodată nu e prea târziu, nu renunţaţi! Eu am înregistrat 40 de piese până am avut una de succes!”, a ţinut să îi înveselească Inna. „Să continuaţi. Sigur veți mai avea parte de şanse”, au adăugat şi băieţii de la 3 Sud Est, care la finalul au cântat piesa Liberi.
5 Decembrie 2014
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod