Îndrăzneală la 42 de ani: Heidi Klum, selfie fără machiaj - FOTO

Modelul german a arătat anul trecut cât de mult o poate schimba machiajul profesionist


Campania a înregistrat un succes uriaş în marile oraşe din Statele Unite, precum New York şi Los Angeles, dar un purtător de cuvânt al McCarren International Airport, din Districtul Clark, în Las Vegas, unde afişele au fost interzise, a declarat că imaginile provocatoare încalcă reglementările locale privind fotografiile care prezintă sânii unei femei.

Potrivit agenţiei Mediafax, reglementările spun că orice imagine "care prezintă sânii unei femei acoperiţi cu mai puţin decât un material total opac sau care prezintă orice porţiune a sânilor de mai jos de sfârcuri" nu poate fi afişată în spaţii publice, nota Mediafax în decembrie anul trecut.

În ciuda problemelor de la Las Vegas, un purtător de cuvânt al Sharper Image a declarat că imaginile sunt "de bun gust" şi " frumoase" şi nu ar trebui deloc interpretate ca fiind "nepotrivite".

Vedeta a declarat, cu câteva luni înainte, pe când realiza fotografiile pentru campanie, că pentru ea, cu cât i se cere să pozeze mai puţin îmbrăcată sau chiar goală, cu atât îi place mai mult să participe la şedinte foto. "Mă simt cel mai sexy, ca să fiu sinceră, când pozez, mai ales când am cât mai puţine haine pe mine", a declarat Heidi Klum pentru Us Weekly.

În afara carierei din lumea modei, Heidi Klum, care a divorţat în 2014 de cântăreţul Seal, a devenit celebră şi pentru participarea la reality show-ul "Project Runaway", în urma căruia a obţinut în perioada mai 2011 - mai 2012 venituri de 20 de milioane de dolari.
Ea s-a situat vreme de mai mulţi ani în primele cinci locuri din topul Forbes al celor mai bine plătite manechine din lume.
În 2012, editorii revistei nu au mai luat-o în considerare în realizarea topului, pentru că au fost de părere că Heidi Klum a devenit "mai mult o femeie de afaceri şi o celebritate multimedia decât un model".


Foto: Hepta

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Ek pe 18 Feb 2016, 12:29
    E O FRUMOASA

    lumina este ft buna... cred ca nu arata chiar asa in realitate... Titlul insa este "simpatic"... vai ce indrazneala, mai ieri era una dintre femeile cele mai dorite din lume... azi insa e o mare indrazneala sa iti faci o poza fara machiaj...

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod