Alicia Silverstone şi Christopher Jarecki formau unul dintre cele mai solide cupluri de la Hollywood. Ei au împreună un băiat în vârstă de şase ani, Bear Blue Jarecki.
Un comunicat emis de un reprezentant al celor două staruri confirmă că acestea au decis să se despartă. "Încă se iubesc profund şi se respectă şi vor rămâne prieteni, dar au decis să se despartă după ce au fost împreună 20 de ani", se arată în documentul citat.
Actriţa şi muzicianul rock s-au căsătorit în 2005, într-o ceremonie privată organizată pe malul lacului Tahoe, din California. Alicia a ales să nu poarte pantofi, preferând să se căsătorească în picioarele goale, notează Daily Mail. Pe atunci, Jarecki era solistul trupei neopunk S.T.U.N., iar acum realizează o emisiune radio, "A Musical Journey With Christopher Jarecki".
O dovadă a relaţiei strânse dintre cei doi este că au devenit împreună vegani. Jarecki a susţinut-o pe Alicia când aceasta a început o carieră de scriitoare, ea lansând două cărţi de gastronomie. Totodată, el s-a implicat şi în realizarea filmului "Vamps" (2012), la care Alicia a lucrat ca producător.